Acasă Externe Atenționare de călătorie pentru Turcia

Atenționare de călătorie pentru Turcia

DISTRIBUIȚI

 174856 – 23032025 –  Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în această perioadă în Turcia asupra faptului că este recomandabil să verifice cu atenţie traseul deplasării ţinând cont de faptul că au loc proteste în capitala Ankara, la Istanbul, Izmir şi în alte mari oraşe.

Sunt vizate – în principal – pieţe şi artere rutiere majore din marile oraşe turceşti, zonele centrale şi turistice din Istanbul (precum Beyoglu, Galata, Taksim, Istiklal, Eminonu), respectiv zonele limitrofe universităţilor, sediilor de partid şi/sau locaţii ale administraţiei publice/centrale, precizează MAE într-un comunicat difuzat sâmbătă.

Astfel, cetăţenii români sunt sfătuiţi să respecte instrucţiunile autorităţilor locale, să evite zonele aglomerate din marile oraşe ale Turciei.

Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945; +90.312.447.7940, Consulatului General al României la Istanbul: 90 212.358.0516 şi Consulatul General al României la Izmir: +90 232 4650579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii call center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Ankara: +90 5323181726, Consulatului General al României la Istanbul: +90 533 5420695, Consulatului General al României la Izmir: +90 5304150077.

MAE recomandă totodată consultarea paginilor de internet ankara.mae.ro, istanbul.mae.ro, izmir.mae.ro şi www.mae.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.