174209 – 09012025 – Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat miercuri, la Antena 3, că pentru călătoria, fără viză, a românilor în SUA, în urma intrării României în programul Visa Waiver, este nevoie de ”o ajustare”. Concret, va fi nevoie de o autorizare electronică în sistemul ESTA, care va fi acomodat, tehnic, până în martie, iar până atunci, românii vor călători cu o autorizaţie de călătorie, în prelungirea vizei.
”La fel ca francezii, germanii şi toţi ceilalţi care fac parte din acest program de multă vreme, nici românii nu vor mai avea nevoie de viză, de interviuri la consulat, de costuri în timp şi în bani, dar va fi nevoie de o autorizare electronică în aşa zisul sistem ESTA care va fi acomodat, din punct de vedere tehnic, până în luna martie”, a precizat ministrul ministrul Hurezeanu.
Ministrul de Externe a declarat că informaţia va fi anunțată oficial într-o ceremonie, în această săptămână, vineri, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, în prezenţa ambasadorului României în SUA.
Acest moment va consfinţi admiterea României ca al 43-lea stat din lume, primul din perimetrul Mării Negre, în programul Visa Waiver.
”Deci, probabil că până în luna martie românii vor călători cu o autorizaţie de călătorie, în prelungirea vizelor pe care le au şi din martie, odată cu acomodarea tehnică, vor avea nevoie doar de autorizare tehnică prealabilă, fără niciun cost”, a mai explicat șeful diplomației române.