Acasă Opinii/Analize Categorici: aproape 90% dintre români resping ideea ieșirii din NATO

Categorici: aproape 90% dintre români resping ideea ieșirii din NATO

DISTRIBUIȚI

 174270 – 16012025 – Remus Ștefureac, directorul general al INSCOP, anunță, pentru începutul săptămâni viitoare, publicarea unui amplu sondaj de opinie care va explica ce se întămplă la nivelul populației, de unde vin multe dintre nemulțumiri, frustrări și sentimentele legitime de revoltă.

”Cea mai importantă observație este că frustrările nu au legătură cu atașamentul românilor față de UE și NATO. Acesta a crescut și chiar foarte puternic după alegerile prezidențiale ratate. Agresiunile informationale au provocat reactia inversă a populatiei, ceea ce e o dovadă clară de rezilientă a populației României. Problemele reale sunt altele, foarte serioase și le vom detalia în cadrul unei conferințe de presă, săptămâna viitoare”, anunță Ștefureac.

”Pentru că tot l-am văzut pe reprezentatul celui de-al doilea partid parlamentar vorbind nonșalant și cu declinări propagandistice străine țării despre ieșirea României din NATO dacă populația dorește acest lucru (un subiect absolut fals, parte din războiul informațional deschis, ăla fără perdea, al Rusiei împotrivă coeziunii populațiilor din țările membre NATO).

NU, românii NU vor ieșirea din NATO. Părerea românilor este mai clară ca niciodată. Și când spun ”ca niciodată”, mă refer la faptul că aproape 90% dintre români resping ideea ieșirii din NATO. Adică, niciodată nu am avut un nivel de adeziune atât de ridicat al românilor față de organizația Nord-Atlantică.

Cercetarea sociologică pe care o vom prezenta împreună cu partenerii noștri a fost realizată de INSCOP Reasearch la solicitarea Funky Citizens, datele fiind culese în a doua parte a lunii decembrie 2024, după alegerile prezidențiale ratate.

Cercetarea sociologică surprinde opinia românilor cu privire la dinamica ”european-național”, direcția geopolitică în care ar trebui să meargă România, evoluția atitudinii cu privire la teme precum percepția față de NATO, UE, SUA, Rusia, vulnerabilitatea la dezinformare și conspirații, patriotismul economic etc., într-o perioadă marcată de transformări, frustrări și nemulțumiri profunde ale populației”, a mai anunțat Ștefureac.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.