174128 – 20122024 – Ministerul Justiției anunță că, la data de 18 decembrie 2024, a fost primită informarea privind admiterea predării cetățeanului Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare și localizat recent, pe teritoriul Greciei. Instanța elenă a admis definitiv predarea lui Nati Meir și s-a solicitat întreprinderea demersurilor necesare în vederea preluării sale, până la data de 27 decembrie 2024.
Nati Meir a fost dat în urmărire internațională, în 29 ianuarie 2019 pe numele său fiind emis un mandat european de arestare.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru săvârșirea a 7 infracțiuni de înșelăciune, trafic de influență și luare de mită.
Împotriva sa a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Brașov, în anul 2017, în temeiul sentinței penale nr. 1815/07.10.2016, pronunțată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/9.03.2017 a Curții de Apel Brașov. S-a reținut că faptele se află în concurs cu cele pentru care a fost condamnat în 2010 de către Tribunalul București (sentința penală nr. 146/2010, definitivă prin decizia penală nr. 173/2014 a ÎCCJ), în 2012 de Tribunalul Galați (sentința penală nr. 117/2012, definitivă prin decizia penală nr. 717/2014 a ÎCCJ), în 2013 de Judecătoria Sectorului 1 București (sentința penală nr. 773/2013, definitivă prin decizia penală nr. 754/2014 a CAB).
În urma localizării lui Nati Meir în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autoritățile române au transmis autorităților elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză. De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel.
Anul acesta, până la data de 9 decembrie, au fost aduși în țară 763 de fugari, din 27 de țări pentru a-și executa pedepsele în unitățile ANP. Dintre aceștia, 4 au fost aduși din Grecia.
Nati Meir a intrat în politică în 2003 când a devenit consilier pentru probleme de politică externă al preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor. Un an mai târziu a intrat în Camera Deputaţilor pe listele PRM. În 2005, Nati Meir a fost exclus însă din partid în urma unui scandal legat de apariţia unui articol referitor la deportarea evreilor din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Nati Meir a mai fost condamnat la închisoare cu executare.