Acasă Anchete Interne 9 decembrie, Ziua Internațională Anticorupție

9 decembrie, Ziua Internațională Anticorupție

Asumare, integritate și implicare pentru o societate mai corectă

DISTRIBUIȚI

 174023 – 09122024 – Cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, Direcția Generală Anticorupție (DGA) reiterează angajamentul său ferm în lupta împotriva corupției și invită cetățenii să se alăture acestui efort prin asumarea valorilor integrității și transparenței.

Instituită de Organizația Națiunilor Unite, această zi reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra importanței respectării principiilor etice și a responsabilității la nivel individual. Corupția rămâne una dintre cele mai grave amenințări la adresa democrației, afectând ordinea socială și capacitatea statului de a asigura drepturi egale pentru toți cetățenii.

„Corupția subminează instituțiile și valorile democratice, slăbește încrederea în statul de drept și afectează viața fiecăruia dintre noi. O societate curată este posibilă doar prin eforturi comune și implicare constantă. Educația și informarea sunt cele mai eficiente antidoturi împotriva acestui fenomen nociv”, a declarat directorul general al Direcției Generale Anticorupție, domnul comisar-șef de poliție Ovidiu-Ciprian Antohe.

Pentru marcarea Zilei Internaționale Anticorupție, ofițerii DGA din toată țara desfășoară activități de prevenire a corupției și de informare a personalului MAI, dar și a cetățenilor, cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și atitudinea de urmat.

Printre acțiunile dedicate acestei zile, ofițerii Direcției Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov au organizat o activitate de educație pentru promovarea integrității cu studenții Facultății de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București, contribuind astfel la formarea unei noi generații de profesioniști în spiritul valorilor etice. La întâlnirea cu ofițerii DGA au venit peste 100 de studenți care au participat activ la discuțiile pe teme specifice de promovare a unui comportament integru în societate.

De la înființare, DGA s-a angajat într-un efort susținut pentru prevenirea și combaterea corupției, punând un accent deosebit pe educarea cetățenilor și consolidarea încrederii în instituțiile publice. Acțiunile DGA includ campanii de informare, activități educative și intervenții ferme împotriva infracțiunilor de corupție în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Cu această ocazie, DGA dorește să aducă în atenție Call-center-ul anticorupție 0800 806 806, disponibil gratuit pentru toți cetățenii care doresc să sesizeze posibile fapte de corupție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.