Acasă Externe Unitatea și cooperarea regională, laitmotivul reuniunii ministeriale a SEDM din Albania

Unitatea și cooperarea regională, laitmotivul reuniunii ministeriale a SEDM din Albania

Angel Tîlvăr: „SEDM are un rol important în consolidarea stabilității în Europa de Sud-Est”

DISTRIBUIȚI

 173703 – 07112024 – Tradiționala întâlnire anuală a miniștrilor apărării din statele membre ale Procesului Ministerial de Apărare din Europa de Sud-Est (SEDM) a avut loc miercuri la Tirana (Albania).

Forumul a fost deschis de Simona Cojocaru, președintele Comitetului de Coordonare SEDM și Secretar de Stat și șef al Departamentului pentru Politică de Apărare, Planificare și Relații Internaționale din cadrul MApN. Participanții au fost întâmpinați de Pirro Vengu, ministrul albanez al apărării, și de Angel Tîlvăr, ministrul român al apărării.

Discuțiile s-au concentrat pe progresele realizate și posibilitățile de dezvoltare ulterioară a inițiativei, perspectivele activităților Brigăzii Europa de Sud-Est și alte probleme de cooperare regională în domeniul securității și apărării.

În cadrul primei sesiuni a reuniunii miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, în calitate de președinte în exercițiu, a subliniat, importanța unității și a cooperării regionale într-un context de securitate tot mai complex.

Oficialul român a prezentat realizările mandatului de până acum al președinției României, printre acestea numărându-se integrarea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline în SEDM și finalizarea negocierilor pentru două noi proiecte importante – unul dedicat consolidării rezilienței regionale și altul creșterii relevanței Brigăzii Multinaționale din Europa de Sud-Est (SEEBRIG).

„Pentru România, în calitate de națiune ce deține Președinția SEDM, este foarte important să avansăm cu aceste proiecte. Credem cu tărie în relevanța cooperării regionale și în rolul SEDM de a consolida stabilitatea în Europa de Sud-Est. În fața provocărilor globale de securitate, este esențial să rămânem uniți și să promovăm un dialog politico-militar robust”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

În discursul său, gazda reuniunii, ministrul apărării din Albaniei, Pirro Vengu, a spus că „în aceste vremuri dificile pentru pacea și stabilitatea globală este important să transmitem un mesaj clar că stăm împreună și interacționăm unul cu celălalt pentru a face față multiplelor riscuri și provocări, atât convenționale, cât și hibride, cu care ne confruntăm.”

Agenda sesiunii a inclus și discuții privind importanța implementării rapide a noului proiect propus de România în domeniul rezilienței, având în vedere amenințările volatile din contextul de securitate actual.

De asemenea, a fost reiterat sprijinul pentru „politica ușilor deschise” a SEDM.

La reuniune au participat reprezentanți ai țărilor membre SEDM – Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Italia, Croația, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Turcia, Slovenia, Serbia, Ucraina, Moldova, Georgia și SUA.

La reuniune au participat reprezentanți ai organizațiilor RACVIAC și PNUD/SEESAC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.