173916 – 28112024 – Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedeapse privative de libertate de 2 ani și 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În data de 28 noiembrie a.c, în jurul orei 01.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare emis de autorităţile din România privind executarea unei pedeapse privative de libertate de 2 ani și 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.