Acasă Externe Agenda Europeana Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene în formatul miniștrilor apărării

Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene în formatul miniștrilor apărării

DISTRIBUIȚI

 173834 – 20112024 – Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat, marți, 19 noiembrie, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene în formatul miniștrilor apărării, desfășurată la Bruxelles, Regatul Belgiei.

            Agenda reuniunii a inclus dezbateri pe teme esențiale precum sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina, afaceri curente ale UE pe palierul Politicii de securitate și apărare comună, precum și o sesiune dedicată nivelului de pregătire al UE în acest sector strategic.

            În cadrul discuțiilor privind viitorul sprijinului Uniunii Europene acordat Ucrainei, desfășurate în prezența Secretarului General al NATO, Mark Rutte, ministrul Angel Tîlvăr a subliniat contribuțiile consistente ale României și a evidențiat necesitatea unei abordări colective mai eficiente. „Având în vedere perioada de incertitudine pe care o traversăm la nivel global, trebuie sa continuam sa fim solidari si să asigurăm sustenabilitatea sprijinului oferit partenerului nostru ucrainean”, a declarat oficialul român.

           Totodată, au fost discutate progresele realizate prin intermediul Misiunii de Asistență Militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM UA) și prin utilizarea Facilitații Europene pentru Pace. Ministrul a subliniat importanța unei coordonări strânse între UE și NATO pentru consolidarea eforturilor comune.

            În sesiunea dedicată afacerilor curente, miniștrii apărării au fost informați despre progresul realizat în operaționalizarea Capacității de dislocare rapidă a UE (EU RDC), un element esențial al inițiativelor de apărare europeană lansate prin Busola Strategică.

           De asemenea, au fost analizate demersurile privind implementarea angajamentelor asumate în cadrul Cooperării Structurate Permanente (PESCO), menite să consolideze convergența eforturilor statelor membre în domeniul apărării.

           Pe parcursul prânzului de lucru, dezbaterile s-au concentrat pe creșterea capacității de răspuns la crize și a nivelului de pregătire al Uniunii Europene în domeniul apărării.

        Ministrul Angel Tîlvăr a salutat publicarea raportului Niinistö, și a subliniat angajamentul ferm al României de a sprijini direcțiile prioritare identificate. „România va fi pe deplin implicată în consolidarea sprijinului efectiv al UE pentru sectorul de apărare și creșterea nivelului de pregătire al societății pentru a face fata provocărilor din mediul de securitate”.

            Participarea ministrului român apărării la reuniunea CAE reflectă angajamentul României de a contribui activ la consolidarea rolului UE pe palierul securității și apărării.

            Consiliul Afaceri Externe (CAE) are rolul de a pune în aplicare politica externă și de securitate a UE, pe baza orientărilor stabilite de Consiliul European. CAE se reunește semestrial în formatul miniștrilor apărării, pentru a dezbate problematicile de actualitate din sfera politicii de securitate și apărare comună a UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.