Acasă Politic Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare a fost adoptat de Senat

Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare a fost adoptat de Senat

DISTRIBUIȚI

173673 – 05112024 – Cu 8 abțineri, proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost adoptat de Senat. Acesta prevede ca pensiile aflate în plată să fie indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari liberali, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, ca for decizional, 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri.

Legea îi are în vedere pe pensionarii din Armată și din fostele instituții militarizate. Subiectul a stârnit discuții în contradictoriu între grupurile parlamentare, întrucât militarii sunt singura categorie socială care beneficiază de indexarea pensiilor în funcţie de majorările salariale pentru angajaţii activi.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ adoptat.

Prevederile nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată.

În acest an, fondurile pentru plata acestor drepturi vor fi acoperite din bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.