Acasă Externe Agenda Europeana Ministrul Mihai Popșoi a detaliat șefilor diplomațiilor din statele membre UE instrumentele...

Ministrul Mihai Popșoi a detaliat șefilor diplomațiilor din statele membre UE instrumentele folosite de Rusia pentru deturnarea rezultatului alegerilor

DISTRIBUIȚI

 173817 – 19112024 – Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, a participat luni, 18 noiembrie 2024, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, la o reuniune de lucru a șefilor diplomațiilor din statele membre UE cu omologul moldovean, Mihai Popșoi. Invitarea ministrului Mihai Popșoi la un eveniment în marja reuniunii CAE a fost o inițiativă comună a României și Lituaniei.

Reuniunea a prilejuit discuții aprofundate privind rezultatele alegerilor prezidențiale și ale referendumului pentru integrare europeană din Republica Moldova, cu accent pe atacurile hibride întreprinse în acest context de Federația Rusă, prin care s-a încercat subminarea procesului electoral democratic și deturnarea parcursul european al Republicii Moldova.

Ministrul român al afacerilor externe a felicitat autoritățile din Republica Moldova pentru foarte buna organizare a alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional, exprimând satisfacția pentru noul mandat obținut de Președintele Maia Sandu.

Totodată, a punctat modul în care cetățenii Republicii Moldova s-au mobilizat pentru a susține opțiunea de integrare europeană, în pofida resurselor masive mobilizate de Rusia pentru influențarea alegerilor. A menționat că Republica Moldova are, în acest moment, perspectiva reală de a se conecta ireversibil la proiectul european ca singură opțiune strategică ce le poate asigura cetățenilor săi securitate, pace și prosperitate.

Ministrul Luminița Odobescu a subliniat determinarea României de a continua susținerea activă și consecventă a Republicii Moldova, pe toate palierele de cooperare. În acest cadru, a evidențiat importanța intensificării eforturilor UE și ale statelor membre pentru a consolida reziliența Republicii Moldova și pentru o acțiune eficientă de combatere a dezinformării și acțiunilor complexe din spectrul hibrid. În încheiere, ministrul afacerilor externe a punctat că este în egală măsură esențială accelerarea reformelor europene, inclusiv pentru asigurarea stabilității și rezilienței instituționale a Republicii Moldova.

Ministrul Mihai Popșoi a prezentat detaliat provocările de securitate cu care se confruntă Republica Moldova, punctând instrumentele folosite de Rusia pentru a  încerca deturnarea rezultatului alegerilor prezidențiale și al referendumului constituțional. A detaliat necesitățile de sprijin suplimentar pentru contracararea acestora, dar și pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în beneficiul tuturor cetățenilor din R. Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.