Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Județul Ilfov stabilește standardul pentru protecția animalelor

Județul Ilfov stabilește standardul pentru protecția animalelor

Politicile județene, recunoscute la nivel global în cadrul Forumului Urban Mondial

DISTRIBUIȚI

173731 – 11112024 – Județul Ilfov și orașele Bangkok și Cape Town au fost recunoscute la Forumul Urban Mondial pentru schimbările făcute în materie de bunăstarea  animalelor și sunt cele care stabilesc standardul pentru gestionarea umană a populațiilor de câini și pisici.

Forumul Urban Mondial s-a desfășurat la Cairo (Egipt), în perioada 4-8 noiembrie, în cadrul reuniunii internaționale au avut loc și seminarii pe tema protecției animalelor. Unul dintre cei trei vorbitori la acest capitol, alături de un reprezentant al Greciei și altul al Africii de Sud, a fost Anca Stoenescu, șef Serviciu Protecția Animalelor, din cadrul CJ Ilfov.

Anca Stoenescu, șef Serviciu Protecția Animalelor, din cadrul CJ Ilfov

„Am prezentat proiectele noastre în fața unei săli arhipline, cu foarte mulți oameni importanți în domeniul proiecției mediului și al bunăstării animalelor. Le-am vorbit despre sterilizarea animalelor, ca formă de a opri înmulțirea necontrolată, despre educație, inclusiv în școli și despre cel mai cunoscut proiect al nostru, cel preluat în nouă țări, cu fotbaliști care intră pe teren cu căței în brațe pentru adopție. În acel moment, consilierul pe siguranță și securitate din Cape Town, a intervenit și a anunțat că și echipa locală de rugby ne va prelua modelul”.

Forumul este organizat de UN Habitat, programul ONU care promovează comunitățile sustenabile.

În prezentarea din cadrul forumului, organizatorii au arătat că „Ilfovul este un exemplu pentru modul în care autoritatea locală poate îmbunătăți situația animalelor și pentru cum gestionează populația de câini și pisici fără stăpân, prin implicare socială și cu ajutorul partenerilor din ONG-uri”.

„Această distincție ne obligă să fim mai buni. Nu am fi ajuns aici fără sprijinul partenerilor noștri și le mulțumim pentru asta! Continuăm să facem din Ilfov un județ mai bun pentru oameni și prietenos cu animalele. Și eu mi-as dori să nu mai văd câini pe străzi, dar pentru asta trebui să înțelegem că nu trebuie să îi mai lăsăm să se înmulțească. Așa apar puii nedoriți, care ajung pe străzi”, spune președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.