Acasă Politic Întrevedere Angel Tîlvăr – Anatolie Nosatîi

Întrevedere Angel Tîlvăr – Anatolie Nosatîi

DISTRIBUIȚI

 173706 – 07112024 – Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 6 noiembrie, o întâlnire în format bilateral cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, în marja Reuniunii ministeriale a Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată la Tirana, în Republica Albania.

        Discuțiile dintre cei doi miniștri au vizat evoluțiile recente privind situația de securitate din regiunea Mării Negre și parcursul european al Republicii Moldova. Ministrul Tîlvăr a subliniat importanța sprijinului ferm pentru Republica Moldova în fața provocărilor de securitate și a încercărilor de destabilizare, parte a acțiunilor hibride ale Federației Ruse.

      „Am transmis felicitări partenerilor de la Chișinău pentru realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova și pentru rezultatele referendumului, care demonstrează angajamentul ireversibil față de integrarea europeană. Vom continua dialogul la nivel politico-militar pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Chișinăului pentru parcursul european al țării”, a declarat ministrul apărării naționale.

      Angel Tîlvăr a subliniat că Republica Moldova este prima țară care a semnat un Parteneriat în domeniul securității și apărării cu Uniunea Europeană, la 21 mai 2024. Acest parteneriat, alături de inițiativele bilaterale și de sprijinul financiar oferit prin Facilitatea Europeană pentru Pace, joacă un rol crucial în modernizarea și consolidarea forțelor armate ale Republicii Moldova. Ministrul român a reiterat importanța unui sprijin cuprinzător din partea Uniunii Europene pentru securitatea, stabilitatea și reziliența Republicii Moldova.

      De asemenea, ministrul Tîlvăr a salutat participarea Republicii Moldova, pentru prima dată ca membru cu drepturi depline, în cadrul Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei, după aderarea formală de la Ankara, în 2023. Această participare reprezintă un pas important în integrarea țării în structurile de cooperare regională de securitate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.