Acasă Economie Din delegația României la COP29 fac parte și doi adolescenți

Din delegația României la COP29 fac parte și doi adolescenți

DISTRIBUIȚI

 173815 – 19112024 – Secretarul de stat Cristian Valer Beșeni conduce delegația României la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP29, care are loc în perioada 11-22 noiembrie 2024 la Baku (Azerbaidjan). Pentru prima dată ca membri ai delegației României la această reuniune participă și doi adolescenți din România, Eva (16 ani) și Victor (17 ani), membri ai Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF.

În acest an, aproximativ 50 de copii și tineri din 11 țări din Europa și Asia Centrală fac parte din delegațiile naționale ale țărilor lor la COP29.

„Copiii și tinerii sunt cei mai buni aliați în lupta împotriva schimbărilor climatice și, deoarece acestea continuă să afecteze grav viețile și bunăstarea copiilor din întreaga lume, implicarea lor în identificarea și implementarea de soluții care să atenueze șocurile climatice este din ce în ce mai importantă. România a început să implice copiii prin implementarea educației climatice în școli, iar anul acesta am avut prima Conferință Locală a Tinerilor și prima Declarație Națională a Tinerilor privind Schimbările Climatice. Vom continua să implicăm copiii și tinerii în politicile climatice și la nivel local, central și internațional”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

„Temele ambițioase de la COP29 subliniază că lupta împotriva schimbărilor climatice se poate realiza doar printr-o colaborare strânsă la nivel internațional, punând în prim plan provocările de mediu. Avem nevoie de acțiuni concrete pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a proteja populațiile vulnerabile, astfel încât să îndeplinim obiectivul de 1,5°C al Acordului de la Paris. Totodată, schimbările climatice afectează sănătatea și dezvoltarea copiilor, siguranța acestora și accesul lor la servicii esențiale, iar necesitatea unei acțiuni de sprijin a lor este urgentă”, a subliniat secretarul de stat Cristian-Valer Beșeni.

În urmă cu mai puțin de o lună, la București, la Conferința LCOY România, a fost lansată Prima Declarație Națională a Tinerilor privind Schimbările Climatice. Declarația oferă o perspectivă clară și inovatoare asupra modului în care tinerii români pot contribui la combaterea crizei climatice și va contribui la Declarația Globală a Tinerilor care va fi prezentată liderilor internaționali la reuniunea COP29 de la Baku. Victor va fi co-moderatorul Forumului Tineretului Climatic, în care vor avea loc discuții între părțile cheie interesate la nivel global și activiștii tineri pentru climă și unde va fi prezentată Declarația Globală.

Eva a reprezentat și în 2023 copiii și tinerii din România la reuniunea ONU pentru schimbările climatice – COP28, ea având ocazia să discute despre impactul climatic la cel mai înalt nivel. Adolescenta s-a întâlnit, printre alții, cu Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres. Participarea celor doi adolescenți la COP29 vine în contextul în care România este prima țară din lume care reglementează prin lege participarea copiilor în procesele decizionale din administrația publică locală și centrală, prin adoptarea amendamentelor la Legea nr. 272/2024.

Schimbările climatice au un efect disproporționat asupra copiilor, iar UNICEF face apel la liderii participanți la COP29 să țină seama de aceasta în declarația finală. De asemenea, UNICEF cere o creștere substanțială a finanțării pentru măsurile de protecție împotriva schimbărilor climatice de care beneficiază copiii, precum și garantarea că toate contribuțiile naționale determinate (NDC – angajamentele luate de state pentru a reduce emisiile de gaze poluante) țin seama de copii și răspund la impactul disproporționat pe care schimbările climatice îl au asupra lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.