173682 – 05112024 – Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești continuă cercetările față de 65 de suspecți și un inculpat, cu privire la care s-a dispus, în cursul zilei de ieri, măsura controlului judiciar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate un pistol (armă letală), 6 arme (neletale) supuse autorizării, elemente de muniție (cartușe), mai multe recipiente conținând substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive precum și sisteme de stocare a datelor care vor fi supuse perchezițiilor informatice în condițiile legii.
De asemenea, au fost indisponibilizate sume de bani în lei și euro, ce prezintă elemente de contrafacere.
Pe parcursul activităților menționate au fost descoperiți mai mulți câini ”de luptă”, care prezentau urme de rănire.
Acțiunea a fost realizată împreună cu polițiștii Direcției Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate Direcției Investigații Criminale, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Institutului Național de Criminalistică Direcției de Ordine Publică, Direcției Poliției Rutiere, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ialomița, Vâlcea, Vrancea, Brăila, Olt, Mehedinți, Galați, Gorj, Dolj, Covasna, Constanța, Călărași, Brașov, Bacău, Buzău și Argeș, luptătorilor SIAS și serviciilor acțiuni speciale și al jandarmilor din cadrul IGJR și structurilor subordonate.