173845 – 21112024 – Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, prezentată în lumea mărcilor poștale, se regăsește în emisiunea filatelică Crăciun 2024 pe care Romfilatelia o va introduce în circulație vineri, 22 noiembrie a.c. Este alcătuită din două timbre, o coliță dantelată, un plic „prima zi” și o mapă filatelică specială, realizată în tiraj limitat.
În urmă cu mai bine de două milenii, în vecinătatea cetății lui David, cunoscută sub numele de Betleem, păstorii, aflați cu turmele lor, au primit vizita neașteptată a unui înger care li s-a adresat astfel: „… vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta vă va fi semnul: Veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle”. (Luca 2:11, 12).
În scrierile evangheliștilor nu este precizată, calendaristic, ziua Nașterii lui Iisus, dar prin consens, această mare Sărbătoare a creștinilor este celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul Iulian).
Cunoscută și sub numele de Crăciun, Sărbătoarea s-a generalizat și ca o sărbătoare laică, adoptată și ca „sărbătoarea darurilor”. Este o sărbătoare a bucuriei, a inimilor deschise, o zi care pare că adună tot timpul la un loc. Când ninge în ziua de Crăciun, se zice că „ninge cu iertare”. Oamenii sunt convinși că, dacă s-ar păstra tot timpul Spiritul Crăciunului, va fi liniște și pace.
Mărcile poștale ale emisiunii filatelice definesc imagistic Nașterea Domnului: simbolul Sfintei familii și a Pruncului în iesle (marca poștală cu valoarea nominală de 4 Lei) și atmosfera biblică a Nașterii (marca poștală cu valoarea nominală de 13 Lei), ce reproduce o lucrare a miniaturistului Picu Pătruț, care este definită poetic de George Coșbuc: „Cum s-a născut Hristos în frig, / În ieslea cea săracă / Cum boul peste el sufla / Căldură ca să-i facă. / Cum au venit la ieslea lui / Păstorii de la stână / Și îngerii cântând din cer, / Cu flori de măr în mână”.
Marca poștală a coliței filatelice, (cu valoarea nominală de 33 Lei), reproduce o miniatură realizată de același Picu Pătruț, trecut în rândul sfinților în anul 1948. Scena cunoscută ca Adorația magilor, prezintă trei personaje, cunoscute sub denumirea populară „trei crai de la răsărit”, sosite, (călăuzite de o Stea), să aducă daruri împărătești: aur, smirnă și tămâie. Semnificația darurilor: aurul (viitorul Împărat al tuturor creștinilor), tămâia (lucrarea lui Iisus, de Mare Preot, de Arhiereu veșnic), smirna (folosită la îmbălsămare, ca simbol al vieții veșnice).
Plicul „prima zi” prezintă în grafica sa o imagine simbol a Nașterii: Sfânta familie și ieslea cu pruncul.
Cu ocazia Crăciunului, fie ca paharul vieții să fie plin de binecuvântări bogate și eterne, la care să se adauge deschiderea unui drum la care să descoperim pe parcursul lui concordia, armonia și pacea!
Emisiunea este disponibilă de vineri, 22 noiembrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/