Acasă Politic Ambasadorul Kavalec ”Energia nucleară trebuie să fie o sursă de prosperitate și...

Ambasadorul Kavalec ”Energia nucleară trebuie să fie o sursă de prosperitate și securitate, nu o armă a fricii”

DISTRIBUIȚI

 173767 – 14112024 – În perioada 13-15 noiembrie 2024, Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat al SUA organizează primul Forum Global pentru prevenirea terorismului radiologic și nuclear – Global Footprint.

Inițiativa SUA reunește state cu opinii similare și are ca scop revitalizarea eforturilor internaționale pentru prevenirea terorismului radiologic/nuclear.

Lucrările au fost deschise de secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională Bonnie Jenkins și ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec.

Oficialul român a salutat noul forum de dialog care deschide un nou capitol al cooperării internaționale în domeniul securității nucleare, bazat pe rezultatele Summit-urilor de securitate nucleară și pe cele ale conferințelor privind securitatea nucleară ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). De asemenea, s-a referit la riscurile la adresa securității nucleare generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și la implicațiile globale ale acestei agresiuni. A reamintit pericolul generat de situația centralei nucleare de la Zaporojie și a subliniat sprijinul pentru activitatea AIEA, în scopul evitării unor accidente cu potențiale consecințe grave pentru Ucraina și întreaga regiune.

Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA în România, a menționat cu acest prilej că ”energia nucleară poate și trebuie să fie o sursă de prosperitate și securitate – nu o armă a fricii. Împreună putem face din acest Forum o piatră de hotar în călătoria noastră comună către o lume mai sigură”.

Forumul are loc în contextul suspendării activității Inițiativei Globale pentru Combaterea Terorismului Nuclear din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Forumul Global pentru Prevenirea Terorismului Radiologic/Nuclear (Global FTPRNT) reunește 250 de experți, diplomați, reprezentanți ai autorităților de reglementare a activităților nucleare și de aplicare a legii din 63 de state și din instituțiile UE, Interpol și organizațiile ONU sau afiliate care activează în domeniul securității nucleare.

Pe parcursul celor două zile și jumătate ale evenimentului vor fi abordate subiecte legate de stadiului actual al eforturilor comunității internaționale de gestionare a terorismului radiologic/nuclear după suspendarea activității Inițiativei Globale pentru Combaterea Terorismului Nuclear din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cadrul legal internațional privind prevenirea terorismului radiologic/nuclear și armonizarea reglementărilor naționale cu principalele instrumente internaționale în domeniu.

În marja Forumului, secretarul de stat Ana Tinca a avut o întâlnire cu subsecretarul de stat american Bonnie Jenkins, cu care a trecut în revistă elementele de cooperare bilaterală în domeniul dezarmării, neproliferării și controlului armamentelor, având la bază Parteneriatul Strategic bilateral și obiectivul comun de menținere a ordinii bazate pe reguli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.