173533 – 22102024 – Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, efectuează, în perioada 22-24 octombrie, o vizită de lucru la Istanbul, la invitația omologului său, Yaşar Güler.
Cei doi oficiali vor avea o întâlnire bilaterală, în care vor discuta despre rezultatele înregistrate de la implementarea proiectului MCM Black Sea și despre pașii necesari de urmat în crearea culoarului de mobilitate militară între Bulgaria, România și Turcia, conform Scrisorii de intenție semnate săptămâna trecută la Reuniunea miniștrilor apărării NATO de la la Bruxelles.
În marja vizitei, ministrul Angel Tîlvăr va avea, de asemenea, o întrevedere cu Haluk Görgün, președintele Agenției pentru Industria de Apărare (SSB) și va participa la SAHA EXPO 2024 International Defence and Aerospace Exhibition, un eveniment de referință în domeniul apărării și industriei aerospațiale organizat la Centrul Expozițional din Yeşilköy, Istanbul.