173546 – 23102024 – Președintelui României, Klaus Iohannis, efectuează astăzi, 23 octombrie, la invitația omologului muntenegrean, prima vizită la nivel de șef de stat de la stabilirea relațiilor diplomatice.
Vizita marchează un moment de referință în plan bilateral și are loc în contextul unui dinamici deosebite, atât a dialogului politico-diplomatic, cât și a celui sectorial.
Președintele Klaus Iohannis va fi primit de Președintele Jakov Milatović la reședința oficială din Cetinje. Consultările politice dintre cei doi președinți vor viza teme privind cooperarea politico-diplomatică și în domeniul apărării, sprijinul pentru parcursul european al Muntenegrului, principalele provocări de securitate în plan regional și global. În ceea ce privește ariile sectoriale de cooperare, vor fi abordate oportunitățile existente pentru creșterea investițiilor și a schimburilor comerciale, impulsionarea contactelor în domeniile energiei, turismului, agriculturii, afacerilor interne, cercetării, educației și culturii.