Acasă Economie Peste 370 de milioane de lei, pentru lucrări de cadastru realizate de...

Peste 370 de milioane de lei, pentru lucrări de cadastru realizate de primării

DISTRIBUIȚI

173620 – 30102024 –  Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a alocat 370.480.000 de lei pentru a douăsprezecea etapă a lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților pe sectoare cadastrale. Peste 1.800 de unități administrativ-teritoriale (UAT) și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua cadastrarea proprietăților. Pentru cetățeni lucrările sunt gratuite și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI.

Fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei.

Până în prezent, 1.866 de primării din cele 2.353 eligibile și-au exprimat intenția de a începe sau de a continua lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale. Acestea pot încheia contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI). Termenul este de 60 de zile de la primirea înştiinţărilor transmise de OCPI-uri, iar durata contractelor de finanțare este de 28 de luni. După semnarea contractelor de finanțare, primăriile au la dispoziție alte 60 de zile pentru a încheia contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor.

Cele mai mari sume au fost solicitate de județele Suceava – 12.640.000 de lei (79 de UAT-uri), Dolj – 12.140.000 de lei (76 de UAT-uri) și Mureș – 11.780.000 de lei (74 de UAT-uri). Județele care au solicitat cele mai mici sume pentru realizării cadastrului pe sectoare cadastrale sunt Brăila – 1.920.000 de lei (pentru 12 UAT-uri), Tulcea – 3.330.217 lei (pentru 23 de UAT-uri) și Ilfov – 3.360.000 de lei (pentru 21 de UAT-uri).

ANCPI va deconta între 109 lei +TVA/ imobil și 473,06 lei +TVA / imobil, în funcție de gradul de dificultate a terenului, zonele de aplicare a Decretului nr. 115/1938 (carte funciară veche) și de gradul de acoperire cu construcții.

Până în prezent, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin PNCCF, peste 7,7 milioane de proprietăți.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene, dar și din bugetul local al primăriilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.