173353 – 03102024 – O instanța judiciară din Paris a amendat cu 150.000 de euro o companie franceză acuzată de fraudă vamală legată de importul de produse sanitare.
Ancheta a fost inițiată după ce serviciile vamale din portul Le Havre (DGDDI) au descoperit în martie 2022 nereguli în declarații vamale referitoare la importurile de produse de igienă (inclusiv geluri lubrifiante, geluri, produse antibacteriene pentru mâini și prezervative) importate din Thailanda și Indonezia, mărfuri cu o valoare totală de peste 6 milioane de euro. Autoritățile vamale au semnalat problema la Parchetul European, care, împreună cu Oficiul Național Antifraudă (ONAF), au deschis o anchetă în urma căreia s-a constatat că în perioada octombrie 2019 – iulie 2022, compania, subsidiară a unui grup multinațional, și-a declarat greșit în mod deliberat produsele importate în temeiul tariful vamal al UE pentru a reduce taxele și impozitele datorate. Schema a permis companiei să eludeze taxele vamale și TVA-ul datorat la import, provocând astfel prejudicii de 419.000 de euro bugetelor franceze și europene.
Compania și-a recunoscut vinovăția pentru declarațiile vamale false care au avut ca efect obținerea de avantaje financiare necuvenite și a plătit taxele.
Amenda de 150.000 de euro, pronunțată în cadrul unei ședinței publice de judecată, urmează o procedură de înfățișare la recunoașterea vinovăției (CRPC), societatea fiind de acord cu implementarea unei proceduri simplificate după recunoașterea vinovăției sale. Propunerea de a pleda vinovat a fost aprobată de judecător.
Firma are la dispoziție zece zile pentru a face apel, în caz contrar hotărârea rămmâne definitivă.