173552 – 24102024 – Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 23 octombrie, la Istanbul, o întrevedere în format bilateral cu ministrul apărării din Republica Turcia, Yașar Güler.
Agenda discuţiilor s-a concentrat pe proiectele de cooperare din domeniul apărării, cu accent pe situația de securitate din regiunea Mării Negre.
În acest context, oficialul român a exprimat aprecierea României pentru modul de colaborare cu partea turcă în cadrul Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine – MCM Black Sea, și a subliniat importanța acestei inițiative pentru asigurarea securității și libertății de navigație în Marea Neagră.
„MCM Black Sea este un exemplu de cooperare eficientă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Libertatea de navigație în Marea Neagră este esențială, iar acțiunile de contracarare a amenințărilor generate de minele marine sunt prioritare. Cele două activări anterioare ale MCM Black Sea au demonstrat un nivel excelent de interoperabilitate între forțele navale ale statelor participante. Suntem recunoscători pentru contribuția aliaților și le urez succes militarilor noștri în cea de-a treia activare, care va începe peste două săptămâni”, a declarat ministrul Tîlvăr.
De asemenea, cei doi miniștri au discutat modalitățile de implementare a deciziilor adoptate la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO, desfășurată săptămâna trecută la Bruxelles. În cadrul discuțiilor, s-a pus un accent deosebit pe subiectul mobilității militare și pe semnarea scrisorii de intenție privind stabilirea unui coridor de mobilitate militară între Bulgaria, România și Turcia.
Un alt subiect de interes abordat a fost cooperarea în domeniul industriei de apărare, în scopul dezvoltării capabilităților militare.
La finalul întrevederii, oficialii au apreciat nivelul foarte bun al dialogului politico-militar bilateral, considerându-l un instrument valoros pentru armonizarea pozițiilor asupra temelor de interes comun.