Acasă Externe Mark Rutte preia mandatul de secretar general al NATO

Mark Rutte preia mandatul de secretar general al NATO

DISTRIBUIȚI

 173325 – 01102024  – Fostul premier olandez Mark Rutte preia astăzi, 1 octombrie, mandatul de secretar general al Alianței Nord-Atlantice.

În contextul geopolitic complicat la nivel global, Rutte va trebui să facă față unor provocări majore. Prima pe listă, războiul din Ucraina. Urmează alegerile din Statele Unite, dar și creșterea tensiunilor Occidentului cu China, arată France24.

O eventuală revenire a lui Donald Trump la Casa Albă ar putea schimba drastic atitudinea Washingtonului față de aliații NATO, date fiind criticile acide ale fostului președinte la adresa statelor europene care nu își finanțează suficient sectorul Apărării.

Se pare că Trump a luat în considerare să retragă Statele Unite din NATO în timpul primului său mandat. De asemenea, el a amenințat că nu va proteja aliații care nu cheltuiesc suficient pentru Apărare.

Dacă Trump va fi reales, Rutte va avea nevoie de toată abilitățile diplomatice pentru a evita orice slăbire a rolului Washingtonului în cadrul Alianței. Din acest punct de vedere, o eventuală victorie a democratei Kamala Harris ar putea calma spiritele in capitalele europene, notează sursa citată.

Războiul din Ucraina

Pe măsură ce conflictul din Ucraina continuă, Rutte va avea un rol-cheie în a-i convinge pe susținătorii Ucrainei să continue să acorde sprijin Kievului.

Între timp, tot mai multe voci par să încline spre un acord între Rusia și Ucraina, pentru încheierea conflictului. Kievul, în același timp, face eforturi pentru aderarea la NATO.

O eventuală confruntare directă cu Rusia

Indiferent de modul în care se desfășoară războiul din Ucraina, aliații NATO spun că probabil se vor confrunta cu o amenințare din partea Rusiei în deceniile următoare. Anul trecut, alianța și-a prezentat cele mai cuprinzătoare planuri de apărare de la sfârșitul Războiului Rece, menite să stopeze orice potențial atac al Moscovei.

În timp ce oficialii insistă că puterea combinată a statelor NATO ar putea învinge în prezent o armată rusă slăbită de războiul din Ucraina, Kremlinul încearcă deja să-și întărească forța militară.

Sarcina principală a lui Rutte va fi să încerce să se asigure că NATO este pregătită de un eventual conflict, asigurându-se totodată că tensiunile nu se vor transforma într-un posibil conflict nuclear cu Rusia. Unii aliați estimează că Rusia s-ar putea pregăti pentru un potențial război cu alianța într-un deceniu.

Mark Rutte va trebui să asigure și finanțarea NATO

Toate acestea probleme vor avea nevoie de măsuri extrem de costisitoare pentru a fi rezolvate, arată France24.

La un deceniu după ce NATO a stabilit ca țintă ca statele membre să cheltuiască două procente din produsul lor intern brut pentru Apărare, doar 23 au atins această țintă în 2024.

Noul șef al NATO va trebui pe de o parte să se asigure că și celelalte țări își vor crește cheltuielile, dar să nu permită ca țările care acum au atins ținta să scadă ritmul cheltuielilor. Mai mult, unele voci cer ca NATO să își crească considerabil cheltuielile dincolo de pragul actual de două procente.

Pentru Rutte, care a reușit ca Olanda să atingă ținta abia în ultimul său an de mandat, acest lucru ar putea fi dificil de realizat.

China

În ultimii ani, ochii NATO sunt tot mai ațintiți asupra unui alt potențial pericol: China. În timp ce alianța este legată, prin tratatul său de înființare, de zona euro-atlantică, Washingtonul a împins din ce în ce mai mult aliații să acorde mai multă atenție riscurilor prezentate de Beijing.

Parteneriatul în plină dezvoltare al Chinei cu Rusia a determinat statele membre NATO să construiască legături mai strânse cu alți aliați, precum Japonia, Coreea de Sud și Australia.

Dar unele state, în special Franța, spun că NATO trebuie să se concentreze în continuare pe regiunea nord-atlantică, astfel că, în mandatul său, Rutte va trebui să facă, practic, eforturi pentru a menține acest echilibru firav, mai notează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.