Acasă Externe Discuții RO-BG pe tema Schengen, în marja Forumului Salzburg

Discuții RO-BG pe tema Schengen, în marja Forumului Salzburg

DISTRIBUIȚI

 173558 – 24102024 – În cadrul Reuniunii Ministeriale a Forumului Salzburg, organizată de Președinția bulgară în perioada 23-24 octombrie la Sofia, Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a avut o întrevedere bilaterală cu Atanas Ilkov, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Bulgaria.

Discuțiile au vizat stadiul cooperării bilaterale operative, cu accent pe combaterea migrației ilegale și a criminalității organizate și coordonarea, în continuare, a pozițiilor celor două state pentru aderarea la Schengen terestru până la sfârșitul acestui an.

Cei doi demnitari au evidențiat că rezultatele foarte bune din teren și operațiunile de succes realizate în comun pentru combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere demonstrează că decizia privind intrarea României și Bulgariei în Schengen cu frontierele terestre trebuie luată în 2024.

În ceea ce privește cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor interne, interlocutorii au subliniat că aceasta se derulează la un nivel foarte bun, având în vedere prioritățile celor două state în ceea ce privește securizarea frontierei comune și destructurarea grupărilor infracționale care facilitează traficul de migranți în regiune sau la nivel european.

În încheiere, cele două părți au convenit menținerea dialogului bilateral frecvent și continuarea, la nivelul ambelor părți, a discuțiilor cu Președinția ungară, cu Comisia Europeană, precum și cu partenerii europeni pentru a sprijini aderarea deplină a celor două țări la spațiul Schengen până la finalul acestui an.

„Am organizat o cooperare intensă și strânsă între polițiile de frontieră și cele judiciare. Vom continua să destructurăm rețelele de traficanți de migranți. Rezultatele statistice ale ultimelor 12 luni sunt foarte bune, migrația ilegală a scăzut în România cu peste 75% față de anul precedent. Avem două argumente puternice pentru ”Land Schengen” în 2024: performanța în combaterea migrației ilegale și aplicarea impecabilă a procedurilor „”Air and Maritime Schengen”. Este foarte important pasul făcut anul trecut cu frontierele aeriene și maritime, în perspectiva integrării depline în Schengen. În același timp, trebuie să fim pregătiți să aplicăm toate procedurile codurilor Schengen și după momentul integrării cu frontiera terestră, după ce se va lua decizia, inclusiv să exercităm controale la frontieră când situația o va impune. Continuăm să acționăm diplomatic, ofensiv și constructiv, pentru a valorifica aceste argumente și a genera o decizie pozitivă cât mai curând posibil. Lucrăm foarte bine cu colegii bulgari, sârbi, unguri și austrieci pe programele bilaterale”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.