Acasă Economie Din 2027, şinşila şi nurca nu vor mai putea fi exploatate comercial

Din 2027, şinşila şi nurca nu vor mai putea fi exploatate comercial

DISTRIBUIȚI

 173541 – 23102024 – Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 217 voturi pentru,  6 – contra, 7 – abțineri, iar doi deputați nu au votat, proiectul de lege prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2027, se interzice creşterea şi uciderea animalelor din speciile şinşila şi nurcă în scopul obţinerii şi comercializării blănurilor.

Proiectul, adoptat cu 217 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” şi 7 abţineri, completează astfel articolul 22 din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor.

„Prin excepţie, (…) creşterea, capturarea intenţionată, precum şi uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de şinşila şi de nurcă sunt interzise, începând cu data de 1 ianuarie 2027”, se stipulează în noul act normativ.

Potrivit raportului comisiilor de specialitate, pentru aplicarea acestei prevederi este necesară o perioadă de tranziţie de doi ani, până în 2027, pentru „a răspunde nevoii de predictibilitate economică”, astfel încât deţinătorii fermelor să aibă timp pentru a-şi lichida afacerile, iar angajaţii acestor ferme să își poată găsi alte locuri de muncă.

Tot în raportului comisiilor de specialitate se precizează că acest sector din domeniul creșterii animalelor este redus în România, existând doar două ferme de nurci americane şi mai puţin de 10 ferme de şinşile.

Pentru acest act normative, Camera Deputaţilor este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.