173592 – 28102024 – Începând cu jumătatea lunii noiembrie, pe ruta Bucureşti Nord-Braşov va fi pus în circulație primul tren electric ”Alstom Coradia”. Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară, celelalte 11 trenuri electrice cumpărate recent vor fi introduce în circulaţie de CFR Călători în prima parte a anului 2025. Ele vor face legătura între Bucureşti şi Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad și Deva.
Primul tren electric ”Alstom Coradia Stream” a ajuns în România în 4 decembrie 2023.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 de unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora, pentru o perioadă de 15 ani, se ridică la 2,42 de miliarde de lei fără TVA.
Trenul electric de pasageri Coradia Stream a fost prezentat în luna septembrie, în Gara de Nord, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității. Este primul tren Alstom de călători livrat în România din flota de 37 de unități electrice multiple comandate de ARF și primul tren electric nou livrat în țară în peste trei decenii.
Fiecare tren electric pentru ARF este format din șase vagoane, dispune de o capacitate de 351 de locuri și este dotat cu podea 100% joasă, asigurând accesul facil tuturor pasagerilor. Există două uși de acces pe fiecare parte a vagoanelor din mijloc și o ușă pe fiecare parte a vagoanelor de capăt. Trenul include, de asemenea, patru toalete ecologice distribuite uniform pe toată lungimea sa, dintre care una este special adaptată pentru pasagerii cu mobilitate redusă. Pentru confortul pasagerilor, trenurile dispun de suporturi generoase pentru bagaje. Sistemul de informare a pasagerilor integrează un sistem audio și un sistem de afișare dinamică. Trenurile regionale Coradia Stream sunt echipate cu sistem digital de contorizare a pasagerilor, care utilizează senzori de înaltă precizie pentru a furniza operatorilor date precise cu privire la traficul de pasageri pentru o planificare și optimizare eficiente.
În prezent, în Europa, inclusiv Danemarca, Olanda, Germania și Italia, există peste 700 de trenuri Coradia Stream.
În aprilie 2024, Alstom a anunțat finalizarea depoului Alstom Grivița din București, primul depou nou dedicat mentenanței trenurilor și locomotivelor electrice din România.