173539 – 23102024 – Ministrul Educației, Ligia Deca, și omologul său cipriot, Athena Michaelidou, au semnat al XI-lea Program de aplicare a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind colaborarea culturală, educațională și științifică, pentru anii 2024-2029.
Program va sprijini dezvoltarea relațiilor între unitățile de învățământ și instituțiile de învățământ superior ale celor două state, va încuraja mobilitatea elevilor și a profesorilor și va consolida parteneriatele în cadrul programelor Uniunii Europene. De asemenea, sunt avute în vedere schimbul de bune practici în educație, organizarea de ateliere comune și sprijinirea reciprocă a universităților pentru participarea la alianțele de Universități Europene și pentru încheierea de parteneriate inter-universitare.