Acasă Opinii/Analize Cheltuielile pentru educație, de opt ori mai mici decât cheltuielile pentru vicii

Cheltuielile pentru educație, de opt ori mai mici decât cheltuielile pentru vicii

DISTRIBUIȚI

 173622 – 30102024 –  O gospodărie din România a cheltuit în trimestrul II din 2024 de peste opt ori mai mult pe ţigări şi băuturi alcoolice decât pe educaţie sau investiţii, potrivit datelor despre veniturile şi cheltuielile gospodăriilor comunicate public de INS. Astfel, veniturile medii lunare, în termeni nominali, ȋn trimestrul II din 2024, au fost de 8.210 lei/gospodărie, cu 2% mai mult comparativ cu trimestrul I 2024. Comparativ cu trimestrul II al anului 2023, când veniturile medii lunare erau de 6.910 lei, creşterea este de 18,81%. Ponderea cea mai mare – 68,8% – în aceste venituri o au salariile brute şi alte drepturi salariale.

În trimestrul II 2024, cheltuielile totale medii lunare ale unei gospodării au fost 6.920 lei (84,3% din veniturile totale), în creștere cu 15,9% comparativ cu trimestrul II 2023.

Cea mai mare pondere în cheltuielile totale o au cheltuielile de consum (69,8%) şi impozitele, contribuţiile şi taxele (33,4%).

O gospodărie din România cheltuie în medie 310,78 lei/lună pentru băuturi alcoolice şi tutun, ceea ce înseamnă 7,5% din cheltuielile totale de consum.

,,În acelaşi timp, o gospodărie alocă pentru educaţie doar 25,56 lei/lună, adică 0,6% din cheltuielile lunare pentru consum. Conform altor comunicate de la INS, peste 11 milioane de români nu au citit nici o carte în ultimul an. În acelaşi timp, doar 30% din populaţia României a citit minim o carte în ultimul an. Se creează un cerc vicios – nu alocăm mai mulţi bani pentru educaţie pentru că nu citim, şi nu citim pentru că nu alocăm mai mulţi bani pentru educaţie. Pentru investiţii, sunt alocaţi doar 38,80 lei pe lună sau 0,6% din veniturile medii lunare. Acest lucru ţine tot de lipsa educaţiei. O persoană care alocă bani pentru dezvoltarea personală va evolua şi din punct de vedere financiar, iar odată cu asta se va gândi şi la viitor, un viitor care poate fi planificat inclusiv cu instrumente de investiţii”, spune Ion Soltinschi, consultant mrfinance.ro, citat de Medichub.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.