Acasă Economie Burduja anunță că Grupul energetic 5 Rovinari este gata să fie pus...

Burduja anunță că Grupul energetic 5 Rovinari este gata să fie pus în funcțiune

DISTRIBUIȚI

 173418 – 10102024 – Grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune şi conectat la Sistemul Energetic Național, costul proiectului fiind de peste 100 de milioane de euro, a anunțat pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„La aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune şi conectat la Sistemul Energetic Național. 330MW producție în bandă, pe bază de cărbune pentru energia României, care trebuie să fie sigură, accesibilă şi competitivă, şi verde – în această ordine. Acest proiect a costat peste 100 de milioane de euro şi a necesitat un efort uman greu de cuantificat. Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au efectuat toate lucrările necesare pentru conformare la cerințele de mediu (conform celor mai stricte standarde la nivel european): instalație de desprăfuire electrostatică, instalație de desulfurare a gazelor de ardere, instalații de evacuare în sistem slam dens, instalație de denoxare a gazelor de ardere. Lucrările de reabilitare şi modernizare au fost realizate de către firme terțe şi personal propriu, sub coordonarea specialistilor din cadrul S.E.Rovinari. Prin lucrările realizate, la acest grup se preconizează costuri de funcționare comparabile cu cele ale grupurilor pe gaze”, a precizat Burduja.

Potrivit oficialului, au fost realizate testele şi verificările necesare reconectării grupului energetic la SEN, iar momentul intrării efective a acestuia în exploatare este foarte aproape.

„Îi felicit pe toți cei care, în ultimii ani, au pus umărul la finalizarea acestui proiect atât de important – conducerea CEO, specialiştii şi firmele implicate. O mențiune specială pentru Dan Plaveti, preşedintele directoratului, un profesionist care în foarte multe momente în ultimii ani a ținut CEO pe drumul drept, în ciuda provocărilor.

S-ar fi putut face lucrurile mai repede? Probabil. Cu siguranță, însă, în viitor, trebuie să accelerăm procesul de extindere şi modernizare a infrastructurii energetice. Timpul nu are răbdare, problemele le ştim, nu doar pentru România, ci pentru cea mai mare parte a Europei. Suntem un actor central în Europa şi depinde doar de noi să ne întărim această poziție”, susține ministrul Energiei.

Acesta a adăugat: „Am trecut în ultimul an rapid de la discuții teoretice despre securitate şi independență energetică, la acțiuni concrete, care înseamnă susținerea pe scară largă a investițiilor în acest sector. Am mai spus-o şi o repet: sunt zeci de ani în care s-au făcut prea puține pentru sectorul energetic, iar astăzi plătim cu toții costurile. Vestea bună este că efectele investițiilor din ultimii ani încep să se vadă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.