173406 – 09102024 – Aproximativ 200 de polițiști efectuează percheziții în comuna Bărbulești, județul Ialomița, în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu.
Acțiunea a fost declanșată ca urmare a obținerii unor date și informații la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, cu privire la escaladarea unui potențial conflict, între două familii din Bărbulești.
Dosarul penal este instrumentat la nivelul Poliției Municipiului Urziceni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
La percheziții participă polițiști din cadrul IPJ Ialomița, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică și Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare.
Operațiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, echipelor canine, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale IGPR și efectivelor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița.