173295 – 27092024 – Prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, a convocat, la Palatul Victoria, o ședință operativă pentru a analiza măsurile care se impun pe sectorul românesc al Dunării, în condițiile avertizărilor meteorologice privind creșterea debitului, potrivit unui comunicat al Executivului.
Au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Directorul General – Administrația Națională Apele Române, Sorin Lucaci, Rădoi Ianăș de la Societatea Hidroelectrica, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Georgian Pop.
Într-o conferinţă de presă, şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat măsurile recomandate aurorităţilor. Este vorba despre informarea din timp a populației, inclusiv prin Ro-Alert, asupra pericolului, asigurarea permanenței în toate primăriile din toate comunele care ar putea fi afectate, colaborarea structurilor locale cu ISU pentru stabilirea măsurilor necesare în teren, inclusiv prin identificarea persoanelor vulnerabile și luarea în calcul a evacuării acestor persoane, dacă situația o impune, montarea digurilor temporare și mobilizarea către zonele cu posibil risc, activarea centrelor județene de conducere a intervenției în județele care sunt sub coduri de alertă.
Arafat a anunțat și că este pregătit un ordin de mobilizare pentru suplimentarea cu 330 de pompieri a forțelor de intervenție în județele cu risc.
Prognozele INHGA indică pentru intervalul 26 septembrie – 03 octombrie 2024, o creștere a debitului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) până la 7.600 m3/s în primele cinci zile, apoi staționar cu tendință de scădere în ultima zi a intervalului de prognoză, situându-se peste mediile multianuale ale lunilor septembrie (3.800 m3/s) și octombrie (3.850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere, exceptând ultimele zile ale intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Bechet.
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat, că în regiunile intracarpatice este așteptată scădea temperatirii la 15 grade, iar în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi cei de Curbură sunt prognozate precipitaţii de peste 60 de litri/mp.
Elena Mateescu a explicat că această răcire bruscă a temperaturilor înseamnă fenomene meteo extreme.
Potrivit prognozei pentru următoarele 7 zile publicată de ANM, în intervalul 30 septembrie – 1 octombrie vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros și va ploua local în jumătatea de est a țării și izolat în rest. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 m, pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temporar vântul va avea intensificări în est, în sud-est și local în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 și 22 de grade, iar cele minime între 1 și 11 grade, mai ridicate pe litoral spre 14 grade. Izolat se va semnala ceață.