173089 – 04092024 – Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, au semnat miercuri, 3 septembrie, la București, un acord pentru modificarea unei înțelegeri anterioare dintre România și Ungaria. Această înțelegere, semnată inițial la Szeged pe 21 octombrie 2008, vizează colaborarea între cele două țări în prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere.
Noul acord pervade întâlniri mai frecvente între reprezentanții celor două țări, în cadrul unei Comisii Mixte
Ministrul Péter Szijjártó s-a aflat la București în contextul participării la Reuniunea Ministerială din cadrul cooperării cvadrilaterale privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi (România, Ungaria, Azerbaidjan, Georgia).
Combaterea criminalității organizate și a migrației ilegale sunt obiective prioritare pentru ministerele de profil din cele două țări și au fost deja stabilite direcții de acțiune. De asemenea, s-a discutat despre eliminarea controalelor la frontierele interne terestre ca prioritate a ambelor părți.
Ministrul Predoiu s-a referit la dialogul constant pe care România îl are cu statele membre UE pe acest subiect, subliniind că pentru țara noastră este deosebit de importantă aprobarea deciziei de eliminare a controalelor la frontierele interne terestre până la finalul acestui an