Acasă Economie Amenzi „2 în 1” pe Transfăgărășan, pentru cei care hrănesc urșii sau...

Amenzi „2 în 1” pe Transfăgărășan, pentru cei care hrănesc urșii sau staționează ilegal pe DN7C

DISTRIBUIȚI
Carpathian european brown bear in his natural wild habitat during the summer, bear with cub

 173083 – 03092024 – Agenția Națională pentru Protecția Mediului a cerut sprijinul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere, pentru prevenirea unor noi incidente provocate de urșii-cerșetori, pe o porțiune de aproximativ 15 kilometri, de pe Transfăgărășan. Astfel, echipele mixte de control vor putea da câte două amenzi contravenienților, o dată pentru hrănirea urșilor și, separat, pentru  staționarea pe drumul național, a anunțat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

Solicitarea a venit ca urmare a numărului tot mai mare de incidente în urma cărora Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul ANPM și Agențiilor județene pentru Protecția Mediului (APM) trebuie să plătească despăgubiri de sute de mii de lei, pentru pagubele sau vătămările provocate de animalele sălbatice, celor care se opresc să le hrănească.

„Având în vedere situația tot mai alarmantă de pe DN7C Transfăgărășan, din județul Argeș, provocată de prezența așa-numiților urși-cerșetori pe porțiunea cuprinsă între zona de acces către traseul Valea lui Stan și Valea cu Pești, am solicitat sprijinul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere, în interes public, pentru a putea preveni, în perioada următoare, eventualele incidente care se pot solda cu victime umane sau pagube materiale. Cu siguranță, prezența reprezentanților celor două organe de control, alături de noi, pe zona respectivă, va descuraja, practica ilegală a hrănirii animalelor sălbatice și staționarea autovehiculelor pe partea carosabilă, care au devenit obișnuință pentru majoritatea turiștilor care vizitează zona sau pentru șoferii aflați în tranzit, pe acest drum național cunoscut pentru porțiunile cu vizibilitate scăzută și cu foarte multe curbe”, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele ANPM.

Potrivit reprezentantului instituției de mediu, acești urși nu pot face obiectul unor intervenții de recoltare, având în vedere faptul că se află în zone atât de frecventate de către oameni, iar alungarea, respectiv, relocarea nu mai dau rezultate, animalele revenind de fiecare dată în locurile în care s-au obișnuit să primească hrană de la cei care trec prin zonă.

În cursul anului 2023, au fost încheiate 260 de procese-verbale, pentru astfel de incidente, doar în județul Argeș, în sumă totală de 509.158 de lei. Mai mult decât atât, în acest an, numărul proceselor verbale încheiate în urma unor incidente de acest fel a ajuns la 68, iar valoarea totală a sumelor care trebuie achitate de statul român este de 236.872 de lei.

În prezent, potrivit Directorului executiv Cristiana Elena Surdu, APM Argeș și Direcția Silvică Argeș au început demersurile pentru capturarea și relocarea acestor urși – unii din ei având mai mulți pui – în adăposturi special amenajate, astfel încât animalele sălbatice să nu mai intre în contact cu oamenii, dar până la rezolvarea problemei, este nevoie ca oamenii să înțeleagă faptul că nu fac niciun bine animalelor, turismului sau bugetului de stat, staționând în zonele respective și apropiindu-se de aceste animale, în ciuda pericolului iminent de atacuri.

Conform articolului 48 din Legea 407/2006, hrănirea animalelor sălbatice, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.

Mai mult decât atât, potrivit Codului Rutier, oprirea neregulamentară se sancționează cu 2-3 puncte amendă (290 – 435 de lei) și 2 puncte de penalizare, iar staționarea neregulamentară, cu 4-5 puncte amendă (580 – 725 de lei) și 3 puncte de penalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.