Acasă Economie A cincea emisiune FIDELIS din 2024 se lansează miercuri, 2 octombrie: O...

A cincea emisiune FIDELIS din 2024 se lansează miercuri, 2 octombrie: O nouă tranșă specială dedicată donatorilor de sânge

DISTRIBUIȚI

173307 – 29092024 – Ministerul Finanțelor lansează miercuri, 2 octombrie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație, derulată în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM și cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

„Fidelis este deja consacrat ca una dintre variantele de investiții cu risc minim pentru populație, dar și ca pilon de bază în dezvoltarea pieței de capital din România, facilitând circulația capitalului și diversificarea portofoliilor de investiții. Tranșa specială pentru donatorii de sânge derulată cu Răzvan Exarhu și Rock FM este eticheta specială a acestui instrument și ne bucură că reușim la fiecare ediție să încurajăm atât spiritul civic, cât și implicarea într-un mecanism financiar solid și transparent. Donatorii-investitori sunt o categorie aparte de cetățeni care nu doar că salvează vieți, dar, prin investițiile lor, sprijină și viitorul economic al României”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ajuns la a cincea emisiune din acest an, FIDELIS continuă să fie o soluție atractivă de economisire pe piața titlurilor de stat, oferind populației un instrument sigur și avantajos. De la lansare, Programul a atras peste 230.000 de subscrieri, un număr care reflectă încrederea românilor în titlurile de stat.

În același timp, un aspect important este sprijinul acordat donării de sânge, prin condițiile speciale oferite donatorilor, care primesc un punct procentual în plus la dobândă. Peste 11.000 de donatori-investitori au răspuns deja acestei inițiative și au subscris peste 1,4 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS.

Dobândă specială și un prag minim de zece ori mai mic pentru donatori

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, având o dobândă de 6,85%. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Vor beneficia de aceste condiții persoanele care dovedesc că au donat sânge începând cu 1 mai 2024.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Dobândă de 7% la titlurile de stat în lei cu scadență la 5 ani

A cincea ediție a programului de titluri de stat FIDELIS va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,85% și, respectiv, 7%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,95%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Poți retrage banii oricând, iar câștigurile sunt neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

Ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul Fidelis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.