172861 – 06082024 – Consiliul Concurenţei a făcut inspecţii neanuțate la opt service-uri auto care execută reparaţii auto decontate în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă (RCA) în regiunea Bucureşti-Ilfov.
Verificările au avut loc după ce compania de asigurări Vienna Insurance Group SA a făcut o sesizare privind preţuri foarte mari pe care unele service-uri le cer pentru lucrările de reparaţie a autovehiculelor avariate.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că inspectorii vor să stabilească dacă unele service-uri auto impun tarife nejustificat de mari, pe care companiile de asigurare sunt obligate legal să le plătească, tarife care, ulterior, conduc la creşterea preţului poliţei RCA.
Dacă Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă loială, companiile implicate riscă o amendă de până la 500.000 de lei, iar autoritatea poate dispune măsuri pentru interzicerea săvârşirii faptei.
În cazul în care persoanele fizice sau juridice recunosc săvârşirea practicii de concurenţă neloială, pot obţine reduceri substanţiale ale amenzilor, se menţionează într-un comunicat.