173023 – 27082024 – Firmele, PFA, persoanele fizice și alte categorii de contribuabili vor putea beneficia de înlesnire la plata obligațiilor restante către bugetul statului.
Acestea pot beneficia de ștergerea a 85% din dobânzi și penalități dacă plătesc obligațiile principale restante la 31 august 2024, respectând anumite condiții, prevede, potrivit Profit.ro, un proiect de ordonanță pregătit de Ministerul de Finanțe.
Măsurile s-ar aplica pentru toate categoriile de debitori – persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, UAT-urile sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice.
Cei interesați vor trebui să depună o declarație rectificativă în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2024.
De asemenea, proiectul mai prevede că 10% din obligațiile bugetare principale restante vor putea fi transformate în credit fiscal.
Pentru a beneficia de acest procent, trebuie ca datoriile restante la 31 august care au fost achitate să depășească 500.000 lei la contribuabilii mici, 1,5 milioane lei la cei mijlocii și 5 milioane lei pentru cei mari.
Proiectul nu a fost pus, încă, în dezbatere publică și, din informațiile Profit.ro, Ministerul Finanțelor lucrează încă la acest proiect de OUG.