Acasă Economie „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

ANFP a lansat trei inovații digitale pentru o administrație modernă

DISTRIBUIȚI

173015 – 26082024 – Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) anunță lansarea a trei instrumente digitale menite să îmbunătățească transparența, eficiența și accesibilitatea serviciilor publice. Aceste inițiative reflectă angajamentul ANFP de a se adapta nevoilor cetățenilor și de a răspunde provocărilor unei societăți în continuă schimbare.

Nouă pagină web instituțională

ANFP a dezvoltat o nouă pagină web care va integra toate platformele și instrumentele digitale existente. Noul site se distinge printr-un design modern, minimalist și atractiv, care facilitează navigarea și accesul la informațiile necesare tuturor persoanelor interesate. Această platformă va deveni un punct central de acces la servicii, informații și resurse educaționale.

Sistem de management al documentelor – Documenta

O altă inovație importantă este introducerea noului sistem de management al documentelor, Documenta. Această aplicație web va transforma modul în care ANFP gestionează documentele, permițând un control și un management eficient al acestora. Documenta facilitează accesul rapid la informații relevante, contribuie la îmbunătăţirea colaborării între departamente şi asigură, în același timp, un nivel ridicat de securitate și trasabilitate a documentelor.

Chatbot interactiv (AgentIA)

În completarea acestor instrumente, ANFP a lansat un chatbotul (AgentIA) – disponibil pe noua pagină web. Acesta permite cetățenilor, funcționarilor publici și altor persoane interesate să acceseze într-un mod interactiv baza de date de spețe legislative. AgentIA va răspunde rapid și eficient la întrebările utilizatorilor şi va contribui, astfel, la o transparență și accesibilitate mai mare a informațiilor legislative.

Prin aceste inițiative, Agenția Națională a Funcționarilor Publici își reafirmă angajamentul de a sprijini modernizarea administrației publice și de a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor.

Felix Cozma, preşedintele ANFP: „Trăim o eră în care digitalizarea devine o necesitate imperativă în administrația publică. Lansarea acestor noi instrumente marchează un pas esențial în direcția modernizării și eficientizării serviciilor pe care le oferim. Suntem dedicați îmbunătățirii constante a serviciilor publice și adaptării acestora la nevoile dinamice ale societății contemporane. Aceste instrumente reprezintă doar începutul; ne asumăm responsabilitatea de a continua să inovăm și să dezvoltăm soluții care să răspundă așteptărilor tuturor celor care interacționează cu ANFP. Drumul nostru către o administrație publică modernă și eficientă continuă! Vă invit să explorați toate resursele pe care vi le punem la dispoziţie!”

Noua pagina web a ANFP poate fi accesată la adresa www.anfp.gov.ro.

Instrumentele au fost realizate prin intermediul proiectului pentru implementarea Jalonului nr. 177 – “S-au instituit și sunt operaționale platforme interactive și colaborative pentru managementul standardizat al resurselor umane în administrația publică centrala”, Investiția 10 – Transformarea digitală în managementul funcției publice, Componenta C7. Transformarea digitală din cadrul Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.