172859 – 06082024 – Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și CEO Hidroelectrica, Karoly Borbely, însoțiți de managerul de sucursala, Dragoș Novac, au făcut o vizită de lucru la Hidrocentrala Porțile de Fier I, unde au discutat despre principalele proiecte de investiții și perspective de dezvoltare ale companiei, inclusiv despre planurile de extindere a capacităților de producție.
Unul din subiectele discutate a vizat proiectul Djerdap 3, o posibilă centrală cu acumulare prin pompaj, aflată pe teritoriul Serbiei, pentru care se realizează studiul de pre-fezabilitate. Partea sârbă a lucrat cu compania americană Bechtel, care a prezentat date preliminare referitoare la investiție și un posibil impact asupra producției de energie de la Porțile de Fier I și II.
În acest context, ministrul Energiei a arătat că România este atentă la aceste planuri investiționale, ”pentru că sub nicio formă nu vrem să aibă de suferit potențialul de exploatare a hidrocentralelor existențe pe Dunăre. Fiind o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj, înțelegem importanța ei, rolul ei în asigurarea unor servicii de sistem, de echilibrare, dar – încă o dată — nu vom face niciun compromis de la producția de energie electrică de la Porțile de Fier I și II”.
În 2021 Ministerul Minelor și Energiei din Serbia a anunțat un plan de investiții de 17 miliarde de euro în noi hidrocentrale de mare amploare, inclusiv în construcția de hidrocentrale cu acumulare prin pompare Đerdap 3 și Bistrica.
Planurile de construire a hidrocentralelor cu acumulare prin pompare Đerdap 3, cu o capacitate de 2.400 MW, și Bistrica, cu o capacitate de 680 MW, sunt vechi de câteva decenii. Investiția în Đerdap 3 este estimată la câteva miliarde de euro, iar în Bistrica la aproximativ 600 de milioane de euro.
Hidrocentralele cu acumulare prin pompare produc energie de vârf pentru a acoperi consumul maxim în timpul zilei. Ele sunt, de asemenea, o soluție pentru variabilitatea centralelor verzi, deoarece asigură stocarea energiei.
Nikola Rajaković , profesor la Școala de Inginerie Electrică din Belgrad și președinte al Asociației Specialiștilor din Sectorul Energetic și Inginerilor Energetici din Serbia, este de părere că noile centrale electrice, în special Bistrica, ar permite integrarea mai ușoară a parcurilor eoliene și a centralelor solare, dar că Đerdap 3 depășește nevoile Serbiei și poate fi realizat ca proiect regional sau european.
Proiectul Đerdap 3 este planificat pe kilometrul 1.007 al Dunării. Conceptul este de a pompa apă din lacul artificial Đerdap de pe Dunăre către rezervoarele Pesača și Brodica atunci când sistemul de energie electrică din Serbia are un surplus de energie electrică.
Đerdap 3 este prevăzut a fi construit în trei etape. Producția totală anuală după finalizarea fazei 3 este estimată la 484 GWh.
Hidrocentrala ar urma să fie făcută în zona Parcului Național Porțile de Fier, cea mai mare arie protejată care se întinde în estul Serbiei de-a lungul graniței sârbo-române.
„Proiectul poate fi pozitiv, iar România ar putea avea disponibilitatea de a se alătura cu o participație egală. Pe de altă parte însă, consecințele asupra mediului și navigabilității trebuie atent luate în considerare, iar partea sârbă nu poate realiza acest proiect altfel decât în strânsă cooperare cu România”, a transmis Ministerul Energiei pentru Europa Liberă România.
În luna ianuarie a.c. în contextul Reuniunii la Nivel Înalt pentru Conectivitate în Europa Centrală și de Est (CESEC) de la Atena, ministrul Sebastian Burduja a discutat cu omologul său sârb Dubravka Đedović Handanović, despre noile investiții în hidroenergie și cooperarea bilaterală în sectorul energetic.
”De zeci de ani dezvoltăm cu succes cooperarea în sectorul energiei electrice, în timp ce hidrocentralele de pe Dunăre reprezintă de 60 de ani un pilon pentru o aprovizionare sigură cu energie electrică în ambele țări. În acest moment, avem nevoie de construcția de noi hidrocentrale cu acumulare prin pompare mai mult ca niciodată, astfel încât să atingem obiectivele de tranziție energetică și să integrăm mai ușor capacitățile SRE în sistemul nostru. Bistrica și Đerdap 3 sunt printre cele mai importante proiecte energetice. Ele vor schimba peisajul energetic al țării noastre și vor permite echilibrarea surselor de energie variabile”, a declarat, în ianuarie, Dubravka Đedović Handanović.
Cele două țări administrează în comun hidrocentrale Porțile de Fier 1 și 2 (Đerdap 1 și 2), cele mai mari din Serbia, la granița lor pe Dunăre.
Cu ocazia vizitei la Hidrocentrala Porțile de Fier I, Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, a anunțat că bugetul de investiții în modernizare în următorii patru ani se ridică la 1,4 miliarde de euro și că în curând va fi publicată în SEAP pentru licitația transformatoarele necesare la Porțile de Fier.
Hidrocentrala Porțile de Fier I, inaugurată în 1972, este una dintre cele mai mari construcții hidrotehnice de pe fluviul Dunărea, cu o putere instalată de 1.166,4 MW și o capacitate de producție anuală de aproximativ 5,4 TWh. Aceasta include o baraj cu o lungime de 1.278 metri și 12 turbine Kaplan (6 dintre acestea fiind operate de Hidroelectrica), fiind un element esențial în sistemul energetic al României și contribuind semnificativ la producția de energie electrică și la gestionarea apelor fluviale. În anul mediu hidrologic, centrala hidroenergetică Porțile de Fier I asigură cca. 10% din necesarul de consum național.