172928 – 14082024 – Constantin Todorică Şerban, preşedintele CJ Braşov, a anunțat semnarea ordinului de începere a lucrărilor de execuție a fundațiilor podului situat pe DJ 105 (km 0+660) în comuna Voila şi a ordinului de începere a serviciilor de dirigenție de șantier pentru lucrări.
Noul pod peste Olt – denumit și podul NATO, un obiectiv de importantă civilă și militară, deoarece asigură legătură rutieră cu orașul Agnita, dar și cu Poligonul Cincu – va facilita accesul spre poligonul NATO de la Cincu. Va avea o lungime de aproape 94 m, o lăţime totală de 13,50 m și garanție de 100 de ani.
Vechiul pod de la Voila, construit în 1956, a fost demolat prin explozie controlată în 2023, la sfârșitul lunii septembrie, iar constructorul a putut aduce structura metalică a noului pod, dar au apărut probleme legate de fundațiile de pe maluri. Practic, ar fi trebuit demolat încă din anul 2006, pentru că depășise durata normală de funcţionare de maxim 50 ani. Iniţial, podul era mai lung, pentru că pe unul dintre maluri era continuat cu un viaduct, umplut ulterior cu pământ, după ce albia râului a fost regularizată, odată cu amenajarea hidrocentralei din zonă.
DJ 105 este unul extrem de important, având în vedere că asigură transportul echipamentelor speciale folosite la baza militară de la Cincu, unde se desfăşoară numeroase aplicaţii NATO.
Proiectul inițial pentru refacerea podului presupunea ”cămășuirea” fundațiilor, dar noua soluție care va fi aplicată înseamnă scoaterea fundațiilor vechi și construirea altora noi.
Podul lung de aproape 100 de metri ar urmă să fie gata cel târziu în primăvară viitoare.
Deocamdată, din Voila spre Cincşor și Cincu, dar și către Centrul de Instruire Întrunită ”Getica” și Grupul de Lupta NATO de la Cincu, se ajunge pe o rută ocolitoare, pe barajul hidrocentralei de la Voila și pe o stradă neasfaltată din Cincşor.