173055 – 30082024 – Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 29 august, o convorbire telefonică cu omologul american Lloyd J. Austin III.
Potrivit MApN, cei doi oficiali au discutat despre puterea relației bilaterale pelinie de apărare dintre SUA și România și au analizat stadiul programelor majore de înzestrare derulate de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu partenerul american în colaborare cu partenerul american, parteneriatul în cadrul NATO și situația de securitate generată de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina.
Secretarul Austin a exprimat apreciere pentru modul în care România și-a consolidat poziția de pilon de stabilitate pe flancul estic al NATO și a mulțumit pentru sprijinul acordat forțelor americane dislocate în țara noastră.
În acest context, ministrul Tîlvăr a mulțumit SUA pentru contribuția semnificativă la asigurarea securității României și a flancului estic al NATO, subliniind importanța strategică a prezenței americane în România și a reiterat angajamentul ferm al României de a sprijini eforturile defensive ale Ucrainei: „România continuă cu solidaritate eforturile de sprijin pentru Ucraina și pentru susținerea Forțelor Armate ucrainene în fața atacurilor nediscriminatorii lansate de Federația Rusă asupra populației și infrastructurii critice. Ucraina se poate baza pe unitatea și coeziunea aliată”.
De asemenea, au fost discutate modalități de consolidare și aprofundare a relațiilor de securitate și apărare dintre România și Statele Unite, pentru a răspunde provocărilor actuale.
Ambele părți au reconfirmat angajamentul comun pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
Ulterior acestei convorbiri telefonice, secretarul Apărării al SUA l-a primit la Pentagon pe viceprim-ministrul polonez și ministrul apărării naționale, Kosiniak-Kamysz, iar în cursul zilei de astăzi Secretarul Austin sare programată, tot la Pentagon, o întâlnire cu ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, cu care va discuta date de actualitate despre războiul din Uctaina, inclusiv despre Kursk.
Săptămâna viitoare, la Baza Ramstein este programată a 24-a întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărare al Ucrainei (UDCG) de la formarea acesteia în aprilie 2022.
Condus de SUA, UDCGl este un format prin care cele peste 50 de națiuni participante își coordonează asistența pentru Ucraina și se concentrează asupra nevoilor viitoare de apărare ale Ucrainei.