173062 – 31082024 – ”Ne dorim ca funcționarii să fie mai empatici, mai eficienți, ne dorim să fiți parte din administrația publică și s-o schimbați din interior. Media de vârstă în administrație e de 50 de ani, deci foarte curând vom rămâne fără specialiști, de aceea avem nevoie de dumneavoastră. Aveți porțile Palatului Victoria deschise” – le-a transmis ministrul Alexandru Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, stagiarilor ediției din 2024 a Programului guvernamental de Internship, în cadrul ceremoniei de închidere.
Un apel similar a fost lansat de Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, care a remarcat interesul tinerilor pentru acest program, de natură să ofere speranță în ceea ce privește evoluția administrației. ”Interesul vostru pentru îmbunătățirea activității și procedurilor de lucru din administrația publică ne arată că România are viitor frumos și ne dă speranța că tinerii își doresc să se implice și să schimbe lucrurile în bine. Transferul de experiență profesională între generații este extrem de important”, a remarcat secretarul de stat.
Stagiarii au fost felicitați pentru nivelul de pregătire care a dus la selectarea în program, având în vedere că, anul acesta, concurența la admitere a fost semnificativă – în jur de 2000 de candidați pentru 150 de locuri.
Iar, la final, cei 148 de tineri care au încheiat stagiatura au fost invitați să ofere feedback, au primit certificate de internship și au făcut fotografii.
Cel mai amplu program de practică în administrația publică centrală – dedicat studenților, elevilor și absolvenților formelor de învățământ din România și din străinătate – a fost organizat pentru prima dată la nivelul Guvernului României în anul 2013, cu 25 de tineri, iar până în prezent a avut 11 ediții, cu un total de 1725 de participanți admiși.
Ediția din 2024 s-a derulat în perioada 1 iulie – 30 august, a avut 148 de participanți care l-au finalizat, din cei 150 de admiși, un buget de 1.075.000 lei, reprezentând în cea mai mare parte contravaloarea indemnizațiilor de internship, și a fost coordonat de Victoria Stoiciu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Printre elementele de noutate, anul acesta au fost înrolate în program 33 de instituții, față de 21 de în ediția precedentă, dintre care 19 au fost ministere, la care s-au adăugat entități din sfera bancară, educațională, precum și organizații ale societății civile. Pe lângă implicarea în activitatea curentă a instituțiilor-gazdă, pentru a se familiariza cu specificul acesteia și modul de lucru, stagiarii au mai luat parte la evenimente, workshopuri, dar și activități sportive.
Închiderea Programului Oficial de Internship al Guvernului României – 2024, a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, în cadrul unei ceremonii la care au fost prezenți ministrul Alexandru Mihai Ghigiu, secretarul de stat Mihnea-Claudiu Drumea și alți reprezentanți ai Aparatului de lucru al Guvernului, implicați în organizarea și desfășurarea acestei ediții.