172804 – 30072024 – Ministrul proiectelor europene, Adrian Câciu, a anunțat că, începând cu 14 august, aproximativ 2,6 de milioane de persoane cu venituri reduse vor primi pe cardurile sociale nouă tranșă de 250 lei. Este vorba despre persoanele fără adăpost și cele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, familiile monoparentale și cele care au cel puțin doi copii în întreținere, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei.
Primesc, de asemenea, acest ajutor financiar familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, precum și pensionarii sistemului public de pensie ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.