Acasă Social Și în august s-ar putea depăși mediile multianuale ale temperaturii

Și în august s-ar putea depăși mediile multianuale ale temperaturii

DISTRIBUIȚI

 172795 – 29072024 – După ce în iunie și iulie temperature aerului a fost mult mai ridicată comparative cu mediile multianuale, ajungându-se până la atenționări de cod violet, și în luna august temperaturile prognozate vor fi mai ridicate comparative cu alți ani.  decât cele pe care le consideram normale.

„Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obişnuit şi cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august.

De asemenea, săptămânile 12 – 19 august şi 19 – 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius.

Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni.

Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii”, a precizat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, de la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting de Cod roşu pentru instabilitate, 43 dintre acestea fiind emise numai în luna iunie.

Conform caracterizării climatice a lunii august, publicată de ANM, ultima lună de vară este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă din aceste anotimp, recordul de temperatură înregistrat în România fiind de 44,5 grade Celsius, iar în Capitală de 41,5 grade Celsius.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.