172601 – 06072024 – Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii.
Summitul din 2024 este unul aniversar, marcând 75 de ani de la înființarea NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, care a dovedit inclusiv în perioada dificilă de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei că unitatea, solidaritatea și hotărârea Aliaților reprezintă principalele sale avantaje strategice.
De asemenea, țara noastră marchează în acest an două decenii de la aderarea la NATO, apartenență care a adus cetățenilor români cele mai solide garanții de securitate din istorie. România este un aliat puternic și responsabil, un furnizor relevant de securitate și stabilitate în regiunea Mării Negre și dincolo de aceasta. În acest context, Președintele Klaus Iohannis va evidenția la Washington că apartenența la NATO este unul dintre fundamentele solide ale dezvoltării României democratice, profund angajate în arhitectura de securitate europeană și cea euroatlantică.
În cadrul Summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, liderii Aliați vor agrea asupra întăririi și a modernizării pe mai departe a posturii de descurajare și apărare colective.
Programul Summitului va include trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Ucraina, Uniunea Europeană și partenerii NATO din Indo-Pacific, precum și un eveniment aniversar. De asemenea, vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declarația Summitului și o Declarație a Consiliului NATO-Ucraina.
Președintele României va evidenția, în sesiunile de lucru, importanța crucială a legăturii transatlantice și a apărării colective, în baza Articolului 5. În acest sens, va susține deciziile Aliate privind consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare și va solicita acordarea unei atenții sporite Flancului Estic și Mării Negre, regiune de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică.
Președintele Klaus Iohannis va sublinia, totodată, că postura NATO se fundamentează pe forțe, capabilități și aranjamente de comandă și control robuste și eficiente, capabile să răspundă tuturor amenințărilor.
În cadrul reuniunii, România va susține pachetul de sprijin substanțial pentru Ucraina. Va arăta că integrarea euroatlantică a Ucrainei în NATO este ireversibilă, în linie cu deciziile adoptate la Summitul NATO de la București din 2008 și de la Vilnius din 2023.
De asemenea, Președintele României va pleda pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova, și creșterea capacității acestora de a răspunde amenințărilor hibride în creștere. Președintele Klaus Iohannis va sprijini demersul NATO de consolidare a relației cu partenerii din Sud.
Alte teme care vor fi discutate de lideri la Washington se referă la consolidarea rezilienței, răspunsul NATO la amenințările din Sud și aprofundarea cooperării cu partenerii NATO.
În arhitectura geopolitică a lumii, Organizația Tratatului Nord Atlantic va continua să asigure cadrul necesar cooperării pe zona de securitate și de consolidare a încrederii reciproce între Aliați, oferind cetățenilor spațiului euroatlantic nivelul de securitate necesar prezervării valorilor democratice și a calității vieții.