Acasă Economie O nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024 începe pe...

O nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024 începe pe 22 iulie

DISTRIBUIȚI

 172729 – 20072024 –  Pe 22 iulie începe o nouă etapă de înscrieri în Programul „Rabla Plus 2024” pentru persoane juridice, primării şi instituţii publice, anunță Administraţia Fondului pentru Mediu.

Pentru această a doua etapă înscrieri, organizată în perioada 22 iulie – 18 august 2024, se alocă pentru persoane juridice 240 de milioane de lei, iar pentru Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) şi instituţiile publice un buget de 120 milioane de lei.

Înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicaţia informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.

Solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepţia motocicletelor; 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 grame CO2/km în sistem WLTP; 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclusă.

Instituţiile publice şi unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de un ecotichet în cuantum de 120.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare o maşină uzată.

Programul „Rabla Plus” va mai avea și o a treia sesiune de înscriere:  în perioada 19 august – 19 septembrie 2024, Persoane juridice – 100.000.000 lei – UAT-uri și instituții publice – 100.000.000 lei Și perioada 19 august – 25 noiembrie 2024 – Persoane fizice – 100.000.000 lei.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.