Acasă Social Educatie Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu Secretarul General al Francofoniei, Louise...

Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu Secretarul General al Francofoniei, Louise Mushikiwabo

DISTRIBUIȚI
foto:mae.ro

 172552 – 02072024 – În contextul deschiderii oficiale a Universității de Vară Francofone ”Relations Internationales”, organizată de OIF și Universitatea Politehnică din București, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut o întrevedere cu Secretarul General al Francofoniei, Louise Mushikiwabo.

Cu acest prilej a fost reiterat sprijinul substanțial al României pentru promovarea Francofoniei și a valorilor sale, trecând în revistă principalele contribuții financiare și programe derulate în cadrul OIF și al operatorilor Francofoniei. Oficialul român a menționat, de asemenea, calendarul francofon bogat și divers al României pentru anul 2024: Misiunea Economică și Comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est (27-29 martie), reuniunea Comisiei pentru Educație, Cultură și Comunicare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (2-5 aprilie), Simpozionul organizat de secția română a Uniunii Presei Francofone „Europa, mass-media și știri false” (18-19 aprilie), Universitatea de Vară Francofonă (1-5 iulie) și al IV-lea Congres al Federației Internaționale a Profesorilor de Franceză „Împreună în franceză! Gândește, discută, acționează asupra lumii de azi și de mâine” (4-7 septembrie).

Cei doi înalți oficiali au discutat principalele teme de pe agenda organizației, în pregătirea viitoarelor reuniuni la nivel înalt care vor avea loc în 2024, în Franța – Conferința Ministerială a Francofoniei (3 octombrie) și Conferința Șefilor de stat și de guvern ai țărilor care împărtășesc limba franceză/Sommet-ul Francofoniei (4-5 octombrie). De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind situațiile de criză din spațiul francofon, șefa diplomației române informând despre sprijinul substanțial acordat Ucrainei și altor state afectate de războiul de agresiune al Federației Ruse, precum Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.