172744 – 23072024 – Cu ocazia unei vizite în nordul Parisului, în satul olimpic din Saint-Denis, președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că totul este pregătit pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a căror festivitate de deschidere va avea loc vineri.
Însoțit de ministrul de Interne demisionar Gérald Darmanin,de cel al Sporturilor Amélie Oudéa-Castéra, și de Laurent Nuñez, șeful poliției, președintele Republicii Emmanuel Macron a vizitat luni, 22 iulie, satul olimpic, unde au ajuns deja aproape jumătate dintre sportivi.
Macron a vizitat secția de poliție din sat, apoi la baza avansată de securitate și salvare, pe care a inaugurat-o.
„Aceste infrastructuri vor rămâne și vor constitui o moștenire a acestor Jocuri Olimpice”, a spus Macron. „Pe parcursul întregii perioade a Jocurilor Olimpice, aici va fi o bază avansată pentru sediul poliției, un centru de deminare și pompierii din Paris. Suntem pregătiți și vom fi pregătiți pe tot parcursul Jocurilor”.
El a discutat cu polițiștii și pompierii mobilizați pentru securitatea celui mai mare eveniment sportiv de pe planetă și a anunțat că din 15 septembrie pompierii din Paris vor intra în posesia centrului.
În timpul vizitei în satul olimpic, Macron s-a referit la Jocurile Olimpice ca la o „sărbătoare sportivă” cuplată cu „un armistițiu olimpic și politic”: „Acestea sunt Jocurile care vor fi în centrul vieții țării și lumea va fi în Franța datorită lor”, a spus el jurnaliştilor.
„Suntem pregătiți și vom fi pregătiți pe tot parcursul Jocurilor”, a declarat Macron, subliniind mobilizarea forțelor de securitate pe tot parcursul sezonului olimpic.
Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august) vor fi urmate de organizarea în aceleași locuri ale Jocurilor Paralimpice programate în perioada 28 august – 8 septembrie.
Înaintea acestei vizite, Emmanuel Macron a participat la o întâlnire cu ministrul de Interne Gérald Darmanin pentru a face bilanțul elementelor de securitate pentru ceremonia de deschidere, programată vineri pe Sena.
Într-o scrisoare publicată luni seara, ministrul de Interne demisionar Gérald Darmanin a asigurat poliția de sprijinul său și le-a cerut să „prezinte cea mai frumoasă față a Franței”.
„După mai bine de patru ani de pregătire intensă, Franța va găzdui săptămâna aceasta cel mai mare eveniment global pe care îl poate organiza o țară”, a scris, potrivit TF1, în această scrisoare olografă, adresată poliției, jandarmilor, pompierilor și chiar agenților prefecturii, înainte de a adăuga: „Ochii lumii vor fi fixați pe voi. Sarcina nu va fi ușoară.”
Râul Sena este mărginit de tribune din care spectatorii vor putea urmări ceremonia oficială de deschidere a evenimentului. Pe aici vor defila sportivii, în drumul lor spre Grădinile Trocadero, ale căror esplanadă şi fântâni au fost transformate într-o scenă uriașă cu studiouri de televiziune.
În data de 26 iulie, ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, de la ora 13.00, toate podurile vor fi închise, inclusiv podurile situate în amonte de podul Austerlitz și în aval de podul Bir Hakeim. Doar 4 dintre ele rămân în circulație: podul Sully, podul Notre-Dame, Podul Invalides și pasarela Sédar Senghor.
Restaurantele de-a lungul Senei, cândva arhipline, sunt acum pustii, după ce poliția a impus un perimetru de securitate de-a lungul râului. Au fost ridicate garduri metalice, iar cei care locuiesc ori lucrează în zonă au nevoie de permis cu un cod QR pentru a trece prin punctele de control.
Potrivit autorităţilor franceze, 45.000 de ofițeri de poliție și jandarmi asigură siguranţa evenimentului de deschidere a Jocurilor Olimpice şi alţi 10.000 de militari sunt pregătiţi să intervină dacă va fi nevoie. Lunetiştii vor fi dislocaţi pe acoperişuri, de asemenea, va fi instalat un sistem anti-dronă, iar râul Sena va fi verificat minuţios pentru depistarea de material explozibil.