172698 – 17072024 – Cu 394 de voturi, respectiv, 347 de voturi, eurodeputații Victor Negrescu (PSD) și Nicolae Ștefănuță (Verzii) au fost aleși în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. Cei doi, fac parte din cei 11 noi vicepreședinți aleși din primul tur de scrutin (Sabine Verheyen – PPE, Germania, Ewa Kopacz – PPE, Polonia, Esteban González Pons – PPE, Spania, Katarina Barley – S&D, Germania, Pina Picierno – S&D, Italia, Victor Negrescu – S&D, România, Martin Hojsík – Renew, Slovacia, Christel Schaldemose – S&D, Danemarca, Javi López – S&D, Spania, Sophie Wilmès – Renew, Belgia, și Nicolae Ştefănuță – Verzi/ALE, România). Niciun candidat din partea grupurilor parlamentare cu orientare suveranistă sau conservatoare nu a întrunit un număr suficient de voturi pentru a fi ales în funcția de vicepreședinte, trei poziții de vicepreședinte fiind încă vacante, dar procesul pentru alegerea celorlalți trei vicepreședinți continuă. Alegerea celor cinci chestori ai PE urmează să aibă loc miercuri, 17 iulie.
Ordinea precedenței vicepreședinților este dată de numărul de voturi primite și numărul turului de scrutin.
Rolul vicepreședinților și al chestorilor
Cei 14 vicepreședinți și cinci chestori, împreună cu președintele, alcătuiesc Biroul Parlamentului. Biroul stabilește norme pentru buna funcționare a Parlamentului. Printre alte atribuții ale sale, acesta elaborează proiectul preliminar de buget al Parlamentului și decide cu privire la aspectele administrative, de personal și organizaționale.
Portofoliul fiecărui vicepreședinte sau chestor cuprinde responsabilitățile specifice în cadrul Biroului, care sunt atribuite de președinte. Pe lângă rolul lor în cadrul Biroului, vicepreședinții îl pot înlocui pe președinte, inclusiv în prezidarea dezbaterilor în plen și reprezentarea Parlamentului în cadrul unor ceremonii sau acte specifice, atunci când este necesar. Chestorii se ocupă de chestiuni administrative care îi afectează direct pe eurodeputați și sunt membri ai Biroului cu rol consultativ.
La alegerea membrilor Biroului, grupurile politice urmăresc să se asigure că vicepreședinții și chestorii reflectă, în linii mari, dimensiunea grupurilor politice și iau în considerare rezultatele alegerii Președintelui.
Regulile alegerilor
Regulamentul de procedură al Parlamentului stabilește modul în care sunt aleși membrii Biroului. Nominalizările pentru funcția de președinte sunt propuse fie de un grup politic, fie de un grup de eurodeputați care ating pragul redus (1/20 din deputați).
Vicepreședinții sunt aleși printr-un singur tur de scrutin, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate. În cazul în care numărul candidaților aleși este mai mic de 14, se organizează un al doilea tur de scrutin pentru locurile rămase, în aceleași condiții. Dacă este necesar un al treilea vot, este suficientă o majoritate simplă. Ordinea precedenței vicepreședinților este stabilită de ordinea în care sunt aleși și, în caz de egalitate de voturi, în funcție de vârstă. Dacă se votează prin aclamare, ordinea precedenței este determinată de un vot secret.
Alegerea chestorilor urmează aceeași procedură ca și cea pentru alegerea vicepreședinților.