Acasă Social CNAIR : Restricţii de circulaţie, sâmbătă şi duminică, din cauza caniculei

CNAIR : Restricţii de circulaţie, sâmbătă şi duminică, din cauza caniculei

DISTRIBUIȚI

172665 – 12072024 –  CNAIR informează participanții la traficul rutier că, în perioada 13.07 – 14.07.2024 (sâmbătă și duminică), în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – (COD ROȘU) pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova.

 Astfel, potrivit noilor avertizări meteorologice emise de către ANM, în perioada 13.07. – 14.07.2024 (sâmbătă și duminică) intervalul orar 10:00 – 20:00, autovehiculele cu MTMA ≥7,5 t nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș – Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galați și Brăila.

 Exceptate de la aceste restricții sunt:  transporturile de persoane;  transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată;transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate atât utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.