Acasă Economie 30% dintre funcționarii publici din România vor ieși la pensie, în trei...

30% dintre funcționarii publici din România vor ieși la pensie, în trei ani, iar munca lor va fi preluată de AI

DISTRIBUIȚI

 172708 – 18072024 –  Într-o conferinţă de presă susținută la Palatul Victoria, ministrul Digitalizării a prezentat date privitoare la Strategia Naţională a României pentru Inteligenţă Artificială 2024 – 2027, document adoptat de Guvern în urmă cu o săptămână.

” (…) după mai bine de opt luni de dezbateri, atât cu mediul universitar din România, cu companiile private, cu institutele de cercetare, cu ecosistemul din Europa şi cel din alte state occidentale, în special, cel din SUA, am ajuns, într-un final, la o strategie care să cuprindă două elemente extrem de importante. O dată – centrarea asupra omului şi anume principiul prin care drepturile sale sunt respectate atunci când vorbim despre utilizarea noilor tehnologii de inteligenţă artificială, care astăzi se află în peste şapte miliarde de aplicaţii. Doi – clasificarea riscului, atunci când vorbim despre conţinut care poate să vină şi să fie critic pentru informarea publică sau pentru impactul societal”, a explicat Ivan.

Potrivit acestuia, strategia profilează modul în care tehnologiile emergente vor putea fi prioritizate în finanţările naţionale şi europene din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare.

”Referitor, punctual, la Strategia de Inteligenţă Artificială a României, am profilat modul în care tot ceea ce înseamnă tehnologii emergente vor putea să fie ancorate în finanţările naţionale şi europene din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare, tocmai pentru a crea contextul în care acele entităţi, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre entităţi publice din România sau organizaţii de cercetare, atunci când aplică pentru o finanţare europeană sau guvernamentală, să fie ancorate în acest cadru strategic prin care atât Inteligenţa Artificială, cât şi, mai nou, o nouă tehnologie (Quantum computing – n.r.) vor putea să fie finanţate direct şi cu prioritate”, a explicat Ivan.

Ministrul a anunțat că, în prezent, Inteligența Artificială este deja folosită în administraţia publică:

”Avem proiecte care folosesc această nouă tehnologie. Şi pot să dau cel mai recent exemplu – un proiect de procesare automată a datelor pe care l-am deschis în urmă cu aproximativ două luni prin care 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriaşe de date, printr-o finanţare de 20 de milioane de euro. Şi, mai mult, vorbim despre o statistică pe care a publicat-o INS-ul prin care, în următorii trei ani, aproximativ 30% din corpul funcţionarilor publici din România urmează să iasă la pensie. Este evident că munca acestor funcţionari, o mare parte din munca lor va putea să fie înlocuită de aceste noi tehnologii prin transformarea digitală a statului român”, a completat Bogdan Ivan.

Conform acestuia, statul român este pregătit. ”Avem cele mai noi reglementări la nivel mondial, e cea mai updatată strategie de aplicare a unei tehnologii emergente şi suntem gata să o punem şi în practică”, a susţinut ministrul.

El a subliniat că pentru aplicarea acestor tehnologii sunt, deja, dezvoltate proiecte privind competenţele digitale și a exemplificat cu proiectele pregătite atât pentru sistemul public, cât și pentru mediul privat, prin care angajații să fie pregătiți pentru folosirea noilor tehnologii.

Ivan a dat și exemple de domenii în care sunt sau por fi folosite noile tehnologii 0 administrație publică, telemedicină, descoperirea de noi medicamente și noi vaccinuri, echilibrarea sistemului energetic național, până la programarea orelor și traseelor de lucru pentru mașinile de la salubritate astfel încât să nu se suprapună cu orele de vârf ale altor activități.

30.000 de bugetari școliți pentru folosirea tehnologiei digitale  

”Pentru a ne asigura că funcţionarii publici din România vor şti cum să folosească această tehnologie, avem pregătite două proiecte extrem de importante. Un proiect (…) prin care peste 30.000 de funcţionari vor dobândi competenţe digitale. Şi, doi, pentru că nu lăsăm nici mediul privat în urmă, am semnat un contract în urmă cu două zile pentru Platforma Naţională de E-Learnig pentru IMM-uri, prin care ele vor avea acces la cele mai noi tehnologii, vor putea să pregătească angajaţii pentru a găsi care sunt acele nevoi de bază în companiile lor. Acea platformă o vom profila în aşa fel încât folosind cele mai mari companii de tehnologie la nivel mondial să putem să aducem cursuri şi pentru funcţionarii publici din România, dar şi pentru companiile din ţara noastră, pentru a şti cum să lucreze cu aceste noi tehnologii: inteligenţa artificială, cloud computing şi aşa mai departe”, a anunțat ministrul Digitalizării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.