172535 – 30062024 – Modificările inițiate de Ministerul Afacerilor Interne au drept scop consolidarea cadrului normativ pentru protecția juridică a polițiștilor, precum și punerea în acord a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu deciziile recente ale Curții Constituționale a României.
Decontarea cheltuielilor de asistență juridică
Pentru asigurarea unei protecții juridice adecvate pentru polițiști, au fost stabilite condițiile în care polițistului, împotriva căruia se desfășoară un proces penal și/sau civil pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau care are sau a avut, într-un proces penal, calitatea de persoană vătămată printr-o faptă de ultraj, i se decontează cheltuielile de asistență juridică;
Decontarea cheltuielilor de asistență juridică efectuate de polițist reprezintă expresia sprijinului instituțional acordat polițistului care dobândește o anumită calitate procesuală într-un proces penal sau civil ce are ca obiect fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sprijin ce are în vedere inclusiv prezumția de nevinovăție, în situațiile în care polițistul are calitatea de suspect/inculpat.
Cheltuielile de asistență juridică ce se decontează vizează în mod exclusiv sumele de bani plătite în mod efectiv de către polițist cu titlu de onorariu al avocatului ales, pentru asistența juridică și reprezentarea în cadrul procesului în care acesta are calitatea procesuală prevăzută de lege (suspect/inculpat/pârât pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau persoană vătămată în cazul infracțiunii de ultraj) și nu pot include alte cheltuieli efectuate cu ocazia desfășurării procedurii judiciare (cheltuieli pentru administrarea probatoriului, efectuarea actelor de procedură, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului).
Plafonului maxim până la care pot fi decontate cheltuielile de asistență juridică reprezintă valoarea unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Răspunderea material a polițistului pentru pagube produse unități
Au fost stabilite prevederi clare cu privire la răspunderea materială a polițistului, în acord cu deciziile Curții Constituționale a României și cu nevoile instituției. Polițistul va răspunde civil pentru întreaga pagubă, calculată la data constatării acesteia, produsă cu vinovăție patrimoniului unității sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne, prin acțiunile ori inacțiunile sale care nu au legătură cu atribuțiile de serviciu.
Au fost prevăzute și situațiile în care polițistul nu răspunde material, respectiv când pagubele au fost:
- a) cauzate prin acțiunile ori inacțiunile sale desfășurate în limitele legii;
- b) generate de riscul normal al serviciului;
- c) produse pe timpul intervenției la evenimente urgente, dacă a respectat dispozițiile legale incidente, inclusiv procedura de intervenție;
- d) produse din cauze de forță majoră și caz fortuit;
- e) produse ca urmare a executării dispoziției superiorului ierarhic, caz în care este analizată angajarea răspunderii materiale a acestuia;
- f) produse în situații de legitimă apărare;
- g) produse în stare de necesitate;
- h) constatate după împlinirea unui termen de 3 ani de la data producerii lor.
Reconsiderarea interdicției privin tatuajele
Persoana care participă la un concurs pentru ocuparea unor funcții de execuție vacante prin încadrare directă/reîncadrare/transfer nu trebuie să aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe față și/sau gât, precum și în alte zone ale capului.
Sunt interzise tatuajele ori elementele ornamentale prezente pe corpul candidatului care reprezintă sau semnifică simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violență, ură sau discriminare ori care au conotații politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Alte modoficări
➢ reglementarea modalității de acordare a gradelor profesionale absolventului cu diplomă de licență al unui program de studii organizat la forma de învățământ cu frecvență în cadrul Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” în funcție de vechimea în structurile MAI;
➢ instituirea posibilității aplicării măsurii „atenționării”, ca măsură administrativă cu rol preventiv;
➢ stabilirea modalității și a criteriilor în baza cărora se realizează repartizarea absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, fiind reglementate mecanismul repartiției în ordinea descrescătoare a rezultatelor și măsura repartizării din oficiu, în situația refuzului de a formula o opțiune;
➢ reevaluarea masterului profesional, acesta fiind destinat, la forma de învățământ cu frecvență, persoanelor care nu au absolvit anterior un program/curs de formare inițială a personalului Ministerului Afacerilor Interne, iar la cea cu frecvență redusă, agenților de poliție absolvenți de studii superioare, care îndeplinesc anumite condiții expres stabilite de lege;
➢ reducerea termenului privind interdicția de modificare a raporturilor de serviciu pentru agentul de poliție absolvent al programului de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție de la 5 la 3 ani.
Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care a fost modificată Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului a parcurs procedurile privind transparența decizională.
Subliniem faptul că organizațiile sindicale, polițiștii și organizațiile sindicale au putut interveni prin propuneri concrete, inclusiv în cadrul dezbaterii publice organizate de Ministerul Afacerilor Interne pe tema proiectului de act normativ.